Solistă de la Doina Gorjului, 20 de ani de carieră! Biletele la spectacol s-au epuizat într-un timp RECORD!


Mai este aproximativ o lună și jumătate până va avea loc spectacolul aniversar al artistei de muzică populară din Târgu Jiu, Roberta Crintea, 20 de ani de carieră. Biletele s-au vândut într-un timp record deși spectacolul se va desfășura sâmbătă 30 martie la Sala Palatului din București. În cadrul aceluiași spectacol va fi sărbătorit și actorul Vasile Muraru pentru cei 40 de ani petrecuți pe scena teatrului.

„Mari artiști ai scenei românești, actori, interpreţi de muzică uşoară şi populară se reunesc pe 30 martie 2019 la Sala Palatului din Bucureşti cu ocazia unui spectacol aniversar de zile mari dedicat marelui actor VASILE MURARU și tinerei și frumoasei interprete de muzică populară, ROBERTA CRINTEA! Învitații celor doi sărbătoriți sunt actorii Alexandru Arșinel, Valentina Fătu, Jean Paler și Văru’ Săndel, interpreții de muzică ușoară Raoul, Lorenna și soliștii de muzică populară (acompaniați de Orchestra Națională “Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros), Steliana Sima, Mariana Ionescu, Petrică Mâțu Stoian, Mioara Velicu, Gelu Voicu, Simona Dinescu, Ion Paladi, Maria Constantin, Nicolea Datcu, Claudia Torop, Olguța Berbec, Mariana Deac, Cristina Gheorghiu, Leontin Ciucur, Florentina și Petre Giurgi. Spectacolul va fi prezentat de carismaticul Văru’ Săndel și de Oana Georgescu. Regia spectacolului este semnată de Cosmin Man, specialist în folclor și om de televiziune. Realizator este Mircea Virgil” apare pe site-ul salapalatului.ro

loading...
Loading...

Citește și

Vezi cum se răsfață soția unui afacerist gorjean… De această dată a ales litoralul românesc

Valentina Pelinel, soția afaceristului gorjean Cristi Borcea, își petrece vacanța pe litoralul românesc alături de …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: