Stângă: „Cred în forţa echipei, nu mi-e teamă de niciun meci“

stanga-conferinta

Antrenorul Universităţii Craiova consideră că echipa sa poate să-şi atingă obiectivul în partida de sâmbătă, de pe Ion Oblemenco, cu FC Olt Slatina.

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ovidiu Stângă s-a arătat optimist înaintea partidei cu FC Olt. Legat de meciul cu FC Olt, antrenorul Craiovei a spus: „Este un meci foarte important, cu o istorie lungă. Pe vremuri, cu FC Olt ne întâlneam la nivelul diviziei A. Era o atmosferă fantastică în tribune. Încercăm să creştem calitatea jocului şi implicit mulţumirea spectatorilor, pentru că fără ei fotbalul nu este frumos. Venim după o serie de rezultate pozitive, avem un efectiv mai bun, pentru că o să intre un jucător care a fost suspendat. Trebuie să mergem pe aceeaşi linie pozitivă ca atitudine, pentru că atâta timp cât nu e atitudine, e greu să câştigăm“.

Ghiţu Geolgău şi Papi, spionii lui Stângă

Antrenorul Universităţii se va baza pentru acest joc pe sfaturile lui Papură, Mogoşanu şi Geolgău: „Cunoaştem adversarul foarte bine, avem doi oameni în staff care au lucrat acolo, mă refer aici la Mogoşanu şi Papură. În plus, nea Ghiţu Geolgău a fost preşedinte până nu demult la FC Olt. Ne ajută cu informaţii despre adversar“.

„Putem gestiona presiunea“

Stângă este convins că echipa sa va face faţă bătăliei la vârful clasamentului: „Presiunea pe o echipă care-şi doreşte să fie pe primul loc este normală, pentru că în fiecare meci trebuie să dăm un gol mai mult ca adversarul. Eu cred că suntem capabili să gestionăm această presiune. Noi am avut trei victorii, dar nu am avut evoluţii fantastice, astfel încât să-i facem extrem de bucuroşi pe suporteri. Încă suntem la momentul la care câştigăm, dar nu facem spectacol. Nu mi-e teamă de niciun meci, pentru că eu cred în forţa echipei şi sunt convins că vom face un meci bun. Dar inevitabil poate să apară  o greşeală individuală, o deconcentrare a unui jucător ori o execuţie de excepţie a adversarului; în fotbal se pot întâmpla multe“.

Precup: „Când o contracandidată se încurcă, e bine pentru noi“

La întâlnirea cu presa a fost prezent şi Gabi Precup. Fost jucător la FC Olt şi Târgu Mureş, el a analizat rezultatul celor două echipe din partida restantă de miercuri. „FC Olt este o echipă bună a seriei, care doreşte să ajungă în play-off. Am jucat la FC Olt acum doi ani, este o formaţie care s-a întărit puternic în ultima perioadă. Rezultatul lor de la Târgu Mureş, de miercuri, a fost bun pentru noi, având în vedere că ambele echipe aveau 8 puncte, acum au făcut 9, deci rămân la 3 puncte în spatele nostru. De fiecare dată când o contracandidată se încurcă, este bine pentru noi, dar nu trebuie să ne intereseze prea mult ce fac ceilalţi, ci important e ce facem noi“.
Partida Universitatea Craiova – FC Olt se va disputa sâmbătă, de la orele 21:00, în cadrul etapei a opta a ligii secunde.

loading...
Loading...

Citește și

Etapă cu ghinion pentru echipele din Gorj. Pandurii a fost învinsă în minutul 90+7 iar Viitorul a făcut egal după ce a avut superioritate numerică

ASU Poli a fost superioară pe toată durata jocului în faţa echipei Pandurii, una plină …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: