Știi ce amendă primești dacă parchezi pe locurile destinate persoanelor cu handicap? Cuantumul amenzii minime a crescut de cinci ori mai mult!


Persoanele care își vor parca autoturismele pe locurile destinate celor cu handicap riscă amenzi dure în perioada următoare, întrucât valoarea acestora a crescut de cinci ori.
Potrivit celor mai recente modificări aduse Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, amenzile pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități au crescut semnificativ.
Dacă până acum amenzile se situau între 200 și 1.000 de lei, OUG 69/2018 stabilește că „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.” Așadar, amenda minimă a crescut de cinci ori, iar cea maximă s-a dublat.
Trebuie știut că persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora pot beneficia de carduri-legitimație pentru locurile de parcare gratuită, documentele fiind eliberate de autoritățile administrației publice locale.
loading...
Loading...

Citește și

Ce face MUNICIPALITATEA cu HOTELUL de 4 stele de la stadionul din Târgu-Jiu

Spațiile comericale, dar și hotelul de 4 stele din incinta stadionului municipal stau și acum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: