STRATEGIA energetică, finalizată. Ce se va întâmpla cu CEO


Documentul a fost analizat, joi, într-o ședință a coaliției liderilor PSD-ALDE, la care a participat, pe lângă Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chițoiu, Anton Anton și Andrei Maioreanu.

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, a coordonat echipa care a lucrat la strategia energetică. Florin Cârciumaru susține că Maioreanu ar fi primit aprecieri din partea liderilor coaliției. Senatorul PSD spune că strategia energetică urmează să ajungă pe masa guvernului pentru o analiză, după care, va fi pusă în dezbatere publică. „A fost prezentată strategia energetică a României în birou la Liviu Dragnea. La discuții a fost prezent și secretarul de stat Andrei Maioreanu. Pentru noi este o dublă bucurie. În primul rând, că s-a finalizat această strategie în care se vorbește și despre activitatea CE Oltenia. În al doilea rând, ne bucurăm că Andrei Maioreanu este cel care a coordonat echipa care a lucrat la întocmirea strategiei. Știu că a primit aprecieri și felicitări din partea celor care au participat la discuție. Urmează ca strategia să fie depusă la guvern, după care, să fie lansată în dezbatere publică”, a declarat Cârciumaru.

loading...
Loading...

Citește și

VIDEO de tot râsul! „Floricica Dansatoarea” se vrea primar la Gorj, susținut de PSD. E pe bune! „Mie chiar îmi place cum dansez!”

Spectacol grotesc oferit de un aspirant la fotoliul de primar al comunei Cîlnic, pe ritmuri …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: