Sunt gemene, frumoase şi campioane la karate – „Suntem nevoite să luptăm una împotriva celeilalte”!

Valentina și Ecaterina Teodor sunt două adolescente, surori gemene, pasionate de karate. Prietenii le strigă Mimi și Cătă, le admiră și le susțin la toate concursurile de karate la care participă. Surorile gemene au câștigat, de-a lungul anilor, numeroase medalii.

Valentina și Ecaterina Teodor au împlinit de curând 18 ani și, ca orice surori gemene, și-au serbat ziua de naștere împreună. Pe cele două adolescente le leagă, în afară de familie și prietenie pură, pasiunea pentru karate. De la nouă ani, Mimi și Cătă, așa cum le strigă prietenii, s-au înscris la karate și de atunci au câștigat nenumărate medalii la multe dintre concursurile la care au participat. „Avem 18 ani, ne-am născut și am copilărit în Țicleni, un oraș mic, în care aveam mulți prieteni. În prezent, suntem eleve la Colegiul Național «Ecaterina Teodoroiu» din municipiul Târgu-Jiu, în clasa a-XII-a, la profilul matematică-informatică intensiv. Facem karate de la vârsta de 9 ani, când în oraș s-a înființat un club de karate. Pasiunea am descoperit-o treptat, cu fiecare tehnică pe care am învățat-o. Nu am cum să dau o definiție, ar fi prea puțin. Karate-ul este și artă, și un mod de viață, și sport. Pentru că la început începi să-l practici doar ca pe un sport, pentru fizic și atât. Abia la un moment dat devine un mod de viață pentru unii”, a spus Mimi Teodor. „Pentru mine pasiunea pentru karate, la început, a fost mică. Mi se părea că sensei-ul este foarte dur la antrenamente, dar asta pentru că nu eram obișnuită să mi se spună mereu ce să fac. Cu timpul a început să-mi placă mult și nu puteam să lipsesc de la antrenamente. Karate-ul nu numai că te ajută să te dezvolți fizic și să-ți dezvolți reflexele, dar te ajută să ai și o gândire strategică”, a declarat Ecaterina (Cătă) Teodor.

Pasionate de muzică și sport

Cele două surori petrec foarte mult timp împreună, iar părinții le-au susținut mereu și le-au îndreptat pașii spre sport. „Suntem tot timpul împreună, oriunde am merge și orice am face, facem împreună. Ne certăm des și din lucruri mărunte, ca orice frați, cred, dar ne și împăcăm foarte repede. Pasiuni avem multe, ca orice adolescent. Mie una îmi place foarte mult să ascult muzică și să cânt. Am făcut un an de chitară și am de gând să reîncep curând”, a spus Mimi Teodor. „Avem o  relație mai strânsă decât niște frați obișnuiți. Problemele uneia sunt problemele amândurora, la fel și lucrurile frumoase. Mie-mi plac mult tenisul de masă și jocurile de echipă. Familia noastră e mare: pe lângă noi două, avem și o soră mai mare și eu cred că suntem o famile frumoasă. Părinții noștri sunt adepții sportului și de aceea încă de mici ne-au îndreptat spre sport, mai exact spre gimnastică. Însă atunci, pentru a face asta, trebuia să plecăm departe de ei, iar mama n-a fost de acord”, a afirmat Cătă.

Medaliate de mai multe ori

Au făcut din pasiune un adevărat mod de viață și de-a lungul anilor au câștigat mai multe medalii. Fiecare dintre gemene se mândrește cu rezultatele obținute și spun că mereu au muncit mult pentru fiecare concurs la care au fost. Cele două surori au participat și la concursuri europene și mondiale de karate, de unde s-au întors cu medalii. „Am participat la foarte multe concursuri, iar timp de 9 ani s-au strâns multe. Încă de la primul concurs am luat locul 3, la doar 9 ani, și a însemnat foarte mult pentru mine. Mai târziu nu era concurs în care să nu luăm cel puțin o medalie (pentru că sunt două probe). Cele mai importante medalii sunt cele de la campionatele europene și mondiale, unde concurența este mai mare, fiind participanți din Europa sau întreaga lume. Locurile întâi obținute la aceste campionate sunt și cele mai importante pentru mine”, a afirmat Mimi. Cătă spune că fiecare medalie este importantă grație muncii depuse pentru obținerea ei. „De-a lungul timpului am avut concursuri importante unde și simpla participare conta, însă am reușit să obținem și foarte multe medalii de la locul 3 la locul 1. Cele mai importante sunt cele obținute la concursuri internaționale, însă pentru mine sunt toate la fel de importante, am luptat cu aceeași pasiune la fiecare concurs”, a spus adolescenta.

Nevoite să lupte una împotriva celeilalte

Mimi și Cătă s-au văzut nevoite să lupte una împotriva celeilalte de mai multe ori. Participând la concursuri unde ambele ajungeau în finală, lupta devenea inevitabilă. Cele două fete își amintesc cu amuzament de aceste momente, mai ales că părinții asistau din public. „La fiecare concurs, suntem nevoite să luptăm una cu alta, dacă ajungem în finală amândouă, ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori. E destul de dificil să lupt cu sora mea pentru că îmi doresc la fel de mult să câștig eu, precum îmi doresc să câștige ea. Plus că ne cunoaștem mișcările și strategia de luptă”, spune, zâmbind, Mimi. „Da, am avut multe astfel de experiențe. Lupta nu era tocmai obișnuită, eram mult mai atente să nu ne lovim încât nu mai conta cine câștigă. De asemenea, publicul era foarte interesat de luptă, iar prietenii și familia își doreau doar să nu ne lovim, indiferent cine câștigă”, a povestit Cătă. Pentru viitor, gemenele au planuri diferite, dar visează la același oraș: Timișoara. Mimi se pregătește pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Timișoara, iar sora sa, Cătă, vrea să devină medic, astfel că se pregătește intens pentru admiterea la Medicină.

loading...
Loading...

Citește și

Din CLUBURILE târgujiene, într-un PUB din Anglia! Cum îşi clădeşte viitorul un ADOLESCENT din Gorj, doar cu CHITARA lui!

În urmă cu un an, a cântat în cluburile din Târgu Jiu. Piese rock şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: