SURSE: Procurorul anticorupție Volintiru și șefa Parchetului județean, Michaela Teodorescu, cereri pentru eliberarea din funcții


Procurorii gorjeni Dănuț Volintiru, cel care conduce Secția de combatere a corupției din structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție, și Michaela Teodorescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au depus cereri la de eliberare din funcție prin pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii, susțin surse din sistem.
Dacă în cazul procurorului Volintiru demersul era unul previzibil, în contextul în care, la jumătatea acestei luni, îi expiră delegarea în funcție, solicitarea de pensionare a șefei Parchetului județean e cel puțin surprinzătoare în condițiile în care mandatul în funcția de procuror șef îi expiră abia peste un an și jumătate.

Danuț Volintiru, delegat în funcția de procuror șef adjunct Secția de combatere a corupției din cadrul DNA, a solicitat, în urmă cu câteva zile CSM, eliberarea din funcție prin pensionare, potrivit unor surse din sistemul judiciar. Procurorului Volintiru îi expiră a doua delegare în această funcție pe data de 19 decembrie a.c. și își dorește să se pensioneze. Volintiru a deținut funcția de procuror șef al Biroului teritorial Tg-Jiu al DNA, apoi a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și, ulterior, în structura centrală a DNA ca procuror șef secție.
Aceleași surse susțin că procurorul Volintiru și-a vândut casa pe care o deținea la Tg-Jiu, iar soția și-a închis cabinetul notarial și cel mai probabil se vor muta în Capitală.
Sursele citate afirmă că o cerere similară de eliberarea din funcție prin pensionare a depus și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Michaela Teodorescu. Solicitarea șefei Parchetului județean, aflată la cel de-al doilea mandat în fruntea instituției, este surprinzătoare, în contextul în care, putea rămâne în funcție până în iunie 2021, dată la care îi expira mandatul.
Cererile celor doi procurori gorjeni vor intra în discuția Secției pentru procurori din CSM la una din ședințele viitoare, întrucât nu se află pe ordinea de zi pentru data de 6 decembrie.

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

4 comentarii

  1. Dupa cum arata , ar mai avea vre-o 25 de ani pana la varsta de 65 de ani la care ies „prostii” la pensie si daca da DUMNEZEU or sa manance pensie de cate 20-25.000 de lei fiecare, cam 50 de ani de aici inainte. Ce sa-i faci ,daca astia au descoperit leacul cancerului si au si premiul NOBEL luat. RUSINE!! Apropo: pensia medie in tara este de aprox 1200 lei si e obtinuta dupa 35 de ani de munca si dupa varsta de 65 de ani.

  2. in 2020 expira mandatul lui Teodorescu. nu pleaca nicaieri ramine la pensie in continuare. a realizat cineva ca a condus parchetul judetean?

  3. Invidiosilor!!! Oamenii au invatat carte sa ajunga unde sunt!! Vorba lui Vadim, ,, la batut țarusi cu curul”!! Boala grea a astora de comentati!!!

  4. Jos haita roșie!

    Din cauza marilor cazuri de corupție pe care nu le-au rezolvat. Nu cred să plece pentru că a plecat pesedeul de la putere. Oricum, nu au fost în stare să aplice legea decât atunci când era mediatizat un caz și nu avea legătură cu vreo pilă. Rușinoase vremuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.