duminică , 26 ianuarie 2020 - 11:02

SURSE: Vulpescu nu renunță la CEO. Fost șef din minerit, în cărți pentru șefia Diviziei Miniere

remus-vulpescu

Deși în ultimele zile varianta Remus Vulpescu, ca președinte al Directoratului CEO, picase, unele surse afirmă că imediat după completarea Consiliului de Supraveghere cu cei doi membri propuși de Ministerul Energiei, respectiv Fondul Proprietatea, fostul șef al OPSPI va fi numit la conducerea companiei energetice.

De altfel, Vulpescu nu exclusese total posibilitatea de a prelua conducerea CEO, numai că afirmase că nu este momentul potrivit. „Am avut discuții cu cine trebuia și nu are rost să mai comentez. Nu este ceva de rău, ci care ține de corectitudinea modului în care luăm decizii și de procedura de numire. Faptul că azi nu am aprobat în condițiile date nu înseamnă că am spus un NU categoric în orice condiții. Astăzi există un timing care este greșit într-o privință: este vorba de inversare de etape. Eu nu cred în provizorate. Ori schimbăm, ori nu schimbăm”, a declarat Vulpescu pentru jurnalistii.ro.
În același context, potrivit surselor citate, Directoratul CEO va suferi modificări majore, existând posibilitatea ca doar doi din actualii membri să se regăsească în viitorul organism de conducere.
Conform acelorași surse, numele lui Tiberiu Trotea e tot mai vehiculat în cadrul companiei pentru a prelua conducerea Diviziei Miniere, în condițiile în care fostul director din minerit și energie ar fi participat la selecția pentru acest post.
Trotea are 64 de ani și a deținut posturi importante în mineritul și energia din Gorj, ca director general al CE Rovinari, sau funcția similară de la fosta SNLO, și s-a pensionat la finele anului 2014, după ce fosta conducere a CEO îl detașase la Cariera Berbești.

A.G.

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

3 comentarii

  1. Dle Trentea stai mosule si mănâncă liniștit pensia nu te baga in laturi ca te mănâncă porcii.Sa știi ca nu mai pitula menerii sticlele in cizme, stau cu ele pe masa.A m-am prins vrei sa fugi de căldură la beciul domnesc.Sau vrei sa te plimbi din nou cu autobuzele !!!???Vrei poate sa intri in istorie ca ai închis mineritul si energia din Gorj.Intadevar pe lângă bronzul specific mai alte multe chestii de a ieși in evidenta si îngropa Gorjul.Sau vrei secretarele sa le întinerești sa aduci altele ca astea sunt luate de antonica.Da mai poți !?

    • sticluta mare mitocan mai esti , intr un beci ar trebui sa te ascunzi tu sa stai departe de lumea civilizata ca bag de seama ca nu tie locul printer oameni

  2. Mitocan pt ,,ptr...."

    Mosule te-am sfătuit prietenește stai cuminte in banca ta cu baba ta mănâncă liniștit pensia ca băieții sunt cu ochii pe tine ai scăpat ieftin in 2014, vezi Burtilan ce înțelept este, chiar Dovlecelul, te împing in fata in prapastie, ai sa iei trânteală de la fecioara dana de nu te vezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.