duminică , 15 decembrie 2019 - 2:04

Sute de oameni din CEO trebuie să dea banii înapoi: sunt vinovaţi cei care au dat sau cei care au luat?

ion-ruset

Prim-vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ: Termenul de returnare este nerealizabil. Oamenii pot contesta!

O parte a salariaţilor din  minerit şi energie, va trebui să returneze CEO sume de bani cuprinse între 300 şi 5.000 de lei, reprezentând prima de vacanţă şi indemnizaţia de concediu, parţial sau integral. Problema este un care, evident, nemulţumeşte angajaţii în cauză.

Mai mult, sumele imputate trebuie returnate companiei până la 31 decembrie, fapt greu de realizat, în opinia prim-vicepreşedintelui FNME, Ion Ruşeţ. Acesta spune că majoritatea salariaţilor se pregătesc de sărbători, iar la o asemenea măsură nu se aşteptau.

Fără evidenţe legale

Cert este că aproximativ 600 de salariaţi ai CEO se află în situaţia menţionată mai sus, prim-vicepreşedintele FNME, spunând că cei care aveau sarcina să ţină evidenţa concediilor au „scăpat” din vedere aspectele legale. Prin urmare, ne putem întreba, cine sunt cu adevărat vinovaţi de situaţia creată: cei care au aprobat acordarea acestor bani sau cei care au luat?

„Responsabilii nu au luat în calcul…”

Ion Ruşeţ mai spune că aproximativ 400 de salariaţi care trebuie să returneze companiei sume de bani sunt din cadrul Sucursalei Diviziei Miniere, iar alţi 200, din Energie. „Din păcate, la nivelul de subunităţi, responsabilii cu ţinerea evidenţelor, colegi de-ai noştri de la departamentul  de specialitate, atunci cand au vizat documentele, nu au ţinut cont de aspectele legate de învoiri sau de concedii, altele decât cele medicale pentru boli profesionale, accidente de muncă sau boli incurabile. Astfel, s-a ajuns la situaţia ca 600 de salariaţi să aibă imputaţii între 300 şi 5.000 de lei. Lucrătorii au posibilitatea de a contesta această măsură, mai ales că termnenul de 31 decembrie, pentru returnarea sumelor, este nerealist, nerezonabil şi nici specificat de lege”, amai spus prim-vicele federaţiei, Ion Ruşeţ.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: