Arhiva tag-urilor:

Primăria Polovragi, dată în judecată

Primăria din Polovragi a fost acționată în judecată de o firmă de construcţii care are de recuperat suma de 1,7 milioane de lei pentru electrificarea satului de vacanţă din localitate. Chiar dacă proiectul a fost finalizat, edilii nu au avut bani să achite lucrările. În ciuda solicitărilor de fonduri transmise către Ministerul Dezvoltării şi Consiliul Judeţean Gorj, banii nu au …

Citește mai mult

Scarlat Iriza: Dacă aș fi în locul lui Călinoiu, aș candida la Senat

Parlamentarii de pe colegiile doi și trei de deputați, Mihai Weber și Scarlat Iriza, sunt de părere că președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, ar fi cel mai potrivit candidat din partea PSD Gorj pentru alegerile parțiale de pe Colegiul numărul doi Senat, ce vor avea loc pe data de 25 mai. Luni, premierul Victor Ponta a anunțat că odată …

Citește mai mult

1,6 milioane lei – acordate ca ajutor de deces în două luni

Peste 800 de gorjeni au beneficiat de ajutor de deces de la începutul anului și până în prezent. Casa Județeană de Pensii Gorj a achitat peste 1,6 milioane de lei în aceste luni. În primele luni ale acestui an, gorjenii au beneficiat de ajutoare de deces de peste 1,6 milioane lei. De acești bani au beneficiat 816 persoane. Aceste ajutoare …

Citește mai mult

Milioane de lei, de recuperat de la țăranii beneficiari ai plăților prin APIA Gorj

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Gorj au de recuperat de la țăranii gorjeni suma de peste 5 milioane lei. Controalele efectuate de către angajații APIA Gorj au scos la iveală mai multe nereguli în încasarea subvenţiilor pentru plăţile de suprafaţă, așa că peste două mii de procese-verbale de recuperare a banilor au fost întocmite anul acesta. …

Citește mai mult

Ansamblul „Maria Lătărețu”, aniversare cu cântec

Școala Populară de Artă (ȘPA) din Târgu Jiu aniversează astăzi împlinirea a 9 ani de la înființare. Momentul va fi marcat printr-un spectacol special, organizat în parteneriat cu Liga Culturală „Fiii Gorjului” București și Consiliul Județean Gorj, și se va organiza la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu. Spectacolul „Cântec din Țara lui Brâncuși” se va desfășura începând …

Citește mai mult

Stângă, demis de la CSU. Se caută succesor

Rezultatele sub aşteptări din startul campionatului, dar şi conflictul cu Dacian Varga sunt motive care au dus la demiterea antrenorului principal Ovidiu Stângă. Numele lui Ilie Balaci, Săndoi, Cârţu, Napoli, Grigoraş ori Bergodi sunt vehiculate în dreptul posibililor înlocuitori. Un singur punct din şase a câştigat CS Universitatea Craiova în această primăvară, de la reluarea campionatului: înfrângere pe Oblemenco cu …

Citește mai mult

Golea și Etăgan s-au oferit să ajute administrația CEO în afacerea Mădălina Berbecel – Hotel Mina (!)

Complexul Energetic Oltenia a devenit, de scurt timp, unul dintre proprietarii Hotelului Mina, situat în stațiunea Rânca. Problema este că administratorul hotelului, Mădălina Berbecel, partenera de afaceri a lui Marin Condescu, se agață de funcție, iar CEO vrea să fie numit un alt administrator. CE Oltenia a cumpărat acțiunile deținute de falimentara Olservmin (37%), la care se adaugă și acțiunile …

Citește mai mult

Ex-directorii fostului CE Turceni, acuzaţi că au prejudiciat unitatea cu 5 milioane de euro, achitaţi definitiv de Înalta Curte

Trei foşti directori ai Complexului Energetic Turceni au fost achitaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce au fost acuzaţi de către DNA de săvârşirea unor acte de corupţie ce au dus la prejudicierea unităţii energetice cu cinci milioane de euro. Dan Gavrilescu, Nicolae Simionescu şi Gabriel Bîgu au scăpat de acest dosar penal după şapte ani de …

Citește mai mult

Porno-educatoare: s-a postat aproape dezbrăcată pe pagina ei de socializare!

O doamnă, care spune că este din municipiul Târgu-Jiu, a postat pe propria pagină de socializare mai multe fotografii care se vor sexy, dar sunt doar indecente – după părerea multora. Potrivit site-ului www.gorjmedia.ro, femeia are 43 de ani, este din Târgu-Jiu și la meserie a trecut „educatoare”. Fotografiile porno au fost postate în luna februarie și au primit multe …

Citește mai mult

Președintele Tribunalului Gorj: Probabil că o să candidez la o funcție de vicepreședinte

În mai-iunie, la șefia Parchetului și Tribunalului Gorj vor candida magistrați, importantele posturi devenind vacante. Calendarul concursurilor nu au fost încă anunțat pe site-ul CSM. Președintele Tribunalului Gorj, Florin Encescu, se află la finalul celui de-al doilea mandat și nu va mai putea candida la această funcție: „Probabil voi candida la o funcție de vicepreședinte, dar nu m-am decis încă. …

Citește mai mult

Reorganizarea din minerit a dăunat firmei Artego SA

Vremuri dificile pentru firma condusă de Viorel David, Artego SA, campioana din 2012-2013 a creșterilor de pe bursă. Salariaţii-acţionari ai firmei târgujiene vor încasa dividende de 2,4 milioane de lei, în scădere cu 42%. Ziarul Financiar relatează că producătorul de benzi din cauciuc, Artego Târgu-Jiu (ARTE), le propune acţionarilor distribuirea unor dividende de 3,46 milioane de lei (769.000 de euro), …

Citește mai mult

Decăzuți din Europa!

Suferind o nouă înfrângere, de această dată în fața Astrei Giurgiu, Pandurii a juns în afara pozițiilor de cupe europene. Cu un bilanț extrem de modest în 2014, un egal și două eșecuri, formația antrenată de Cristi Pustai a căzut până pe locul VI în Liga I. La omul sărac, nici boii nu trag! Din păcate, vechiul proverb românesc a …

Citește mai mult

VIDEO | Consilierii din Dăneşti s-au trezit cu poliţia la uşă, după ce au chefuit în sediul primăriei!

Prefectul de Gorj a trimis Corpul de Control la Primăria Dănești după ce, duminică seara, în sala de ședințe a instituției, câțiva consilieri locali și niște săteni au chefuit de „Ziua Bărbatului”. Primăria din Dăneşti a fost transformată în sală de festivități și chefuri. Duminică seara, chiar de Mucenici sau Ziua Bărbatului, un grup de consilieri locali și niște săteni …

Citește mai mult

Nostradamus de Văgiulești: „Marin Condescu va face pușcărie, așa vrea Dumnezeu!”

Nea Horoscop sau Nostradamus de Văgiulești spune că, anul acesta, Victor Ponta va fi ales președintele României, iar Traian Băsescu va fi numit premier. Cunoscut pentru prezicerile sale, Nostradamus de la Văgiulești i-a spus și lui Becali că va intra în pușcărie, iar latifundiarul nu l-a crezut. Constantin Chițoran are 68 de ani, este din comuna Văgiulești și mai este …

Citește mai mult

Săracă țară bogată

„Și noi avem ceva de spus!”   SCRISOAREA MEA CĂTRE EUROPA ȘI RESTUL LUMII M-am născut într-un loc frumos, simplu și cald. Mi-am petrecut copilăria aproape ca a lui Creangă. Am crescut apoi printre oameni buni și primitori. De ce îmi spui tu, italianule, că părinții mei sunt hoți și criminali, doar pentru că au venit în țara ta ca …

Citește mai mult

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, condus de Mihai Prunariu – Nicolae Sarcină, sponsor principal

Noul şef al Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii a fost numit Mihai Prunariu, în locul lui Eugen Pârvulescu, ce revine în funcţia de preşedinte executiv. Aceste schimbări au fost hotărâte în şedinţa comună a AGA şi CA. Întrunirea acţionarilor şi Consiliului de Administraţie a avut loc vineri, când s-a decis neacceptarea firmei Succes Nic Com SRL în AGA. În …

Citește mai mult
error: