Arhiva tag-urilor:

Lista neagra a primarului Stan! Cum și-a „EXECUTAT” principalul contestatar primarul de la Albeni

Primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, a deschis lista neagră cu contestatarii săi, care vor fi dați afară din instituție, cu contabilul Laviniu Buculea, ”executat”, ca la manual, în câteva zile. La modul cum a procedat Stan, mai exact acțiunea sa pentru a-l elibera din funcție pe contabil, frizează penalul, iar organele judiciare îi pot deschide un nou dosar penal. Abuz …

Citește mai mult

Prima ședință de CL Albeni, de după scandal, iar cu poliția la UȘĂ! Șapte aleși locali au lipsit

După ultima ședință de Consiliul Local, cu scântei care s-a finalizat cu un dosar penal, edilul Ionuț Stan a întrunit, joi, iar aleșii, pentru a le pune sub nas, pentru a cincea oară, salariazarea, achizițiile publice, raportul edilului, studiul de fezabilitate, inventarul și execuția bugetară a primăriei. Doar patru consilieri au participat la ședința întrunită în Casa de Cultură, nu …

Citește mai mult

Se opresc SCANDALURILE la Albeni? Ce a discutat PRIMARUL cu PREFECTUL

Edilul Ionuţ Stan i-a promis prefectului judeţului Gorj, lui Ciprian Florescu, că va încerca să colaboreze cu aleşii locali şi cu angajaţii primăriei pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal. Primarul comunei Albeni a mers, luni, împreună cu cinci localnici, în audiență la prefectul județului. Ciprian Florescu spune că principala nemulțumire a oamenilor a fost aceea că nu-și …

Citește mai mult

Primarul Stan amenință cu demisia! Dispută cu contabilul pe impozitul unui tractor al tatălui său

Ionuț Silviu Stan continuă seria abuzurilor din poziția de primar al comunei Albeni, chiar și după ce organele judiciare i-au deschis un nou dosar penal pentru purtare abuzivă. Primarul i-a dat o dispoziție contabilului instituției să calculeze, în regim de urgență, impozitul pentru tractorul tatălui său, iar pe un ton imperativ i-a ordonat lui Laviniu Buculea să soluționeze cererea așa …

Citește mai mult

VIDEO: Bătaie în primărie! „Într-o bună zi s-ar putea să mă găsească moartă în birou”. A venit poliția!

Ionuț Silviu Stan, primarul comunei Albeni, și-a etalat din nou calitățile de bătăuș și comportamentul abuziv, la începutul acestei săptămâni când a agresat-o fizic, în mai multe rânduri, pe contabila instituției și a aruncat cu scaunul în ședința Consiliului Local. Viorica Băltărețu, ultima victimă a lui Stan, a povestit, în hohote de plâns, într-o emisiune la Tele3, cum a fost …

Citește mai mult

Tupeu penal de primar! A scos la licitație canalizarea din Câmpu Mare când primăria nu deține terenul pe care ar urma să se facă investiția

Primăria Albeni a publicat, în decembrie, în SEAP un anunț prin care atestă că pune la bătaie suma de peste 3,8 milioane de lei pentru o firma care va realiza „sistemul de canalizare și epurare în vatra satului Câmpu Mare, sat (parțial) și în cătunul Giocani, județul Gorj”. Licitația ar urma să aibă loc în săptămâna aceasta, adică pe 25 …

Citește mai mult

Gunoiul locuitorilor din Albeni, neridicat de o lună! Cetățenii REVOLTAȚI pentru că și-au plătit taxa de salubritate!

Gunoiul menajer al locuitorilor comunei Albeni, adică al celor aproape 1100 de gospodării, nu s-a ridicat de la începutul lunii decembrie, deși beneficiarii au plătit pentru serviciul neprestat de Salubris Gilort, firma de la Târgu-Cărbunești, și pentru ultima lună a anului trecut. Mai exact, fiecare gospodărie a achitat 10 lei lunar unui angajat al Primăriei Albeni care i-a anunțat pe …

Citește mai mult

Copiii dintr-o comună din Gorj, trași în piept chiar de primar! Edilul a avut nevoie de bani pentru un foc de tabără, ceai și o petrecere cu lăutari

Primarul comunei Albeni a micșorat, cu de la sine putere, valoarea cadourilor de Crăciun pentrucei 250 de copii din comună ca să îi rămână mai mulți bani pentru un foc de tabără, completat cu vin fiert, ceai, lăutari și un foc de artificii. Petrecerea a fost organizată de edil, de Revelion, nu în Căminul Cultural, ci în aer liber, în …

Citește mai mult

Instanța a decis: Primarul rămâne amendat de Corpul de Control

O instanță a Judecătoriei Târgu-Cărbunești a decis pe data de 12 decembrie că primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, trebuie să achite amenda de 3000 de lei primită după verificarea Corpului de Control al Prefectului. Sentința de fond nu este definitivă, edilul putând să continue, și așa, șarada proprie, cu prefectul Ciprian Florescu. În luna noiembrie, primarul Stan, printre multele conflicte …

Citește mai mult

Cadouri sărace cu bani „de lux”, pentru elevii și preșcolarii dintr-o comună din Gorj!

Tensiuni mari în Consiliul Local Albeni, între aleși și primarul Ionuț Stan. Asta, ca urmare a refuzului consilierilor de a aproba suma de 15.000 de lei, propusă de edilul local, pentru cadourile de iarnă ale școlarilor și preșcolarilor din localitate. Consilierii susțin că nu vor aproba suma respectivă deoarece au spus da deja pentru folosirea a 25.000 de lei pentru …

Citește mai mult

La o singură primărie din Gorj, cetățenii sunt întâmpinați la intrare de buldoexcavatorist!

La Primăria Albeni s-a inventat roata, edilul reușind să o trimită la adunat gunoaie, de pe sub podurile din localitate, pe angajata de la relații cu publicul, biroul acesteia fiindu-i oferit buldoexcavatoristului, pus șef la Serviciul pentru Situații de Urgență și șef peste beneficiarii de ajutor social. Salariata a predat deja biroul și a intrat în posesia noii fișe a …

Citește mai mult

Cadastristul Primăriei Albeni și-a dat demisia! Funcționarul a primit spor de excelență la verificarea Corpului de Control al Prefectului

Rând pe rând, salariații Primăriei Albeni își i-au rămas bun de la locul lor de muncă, toți plângându-se de o relație imposibilă cu primarul localității, Ionuț Stan. Luni a fost rândul cadastristului primăriei să-și dea demisia, în timp ce contabilul a revenit la serviciu, dar. și-a efectuat cele opt ore stând pe un scaun în fața instituției publice, asta deși …

Citește mai mult

Recidivistul Stan. Ziua și scandalul la Primăria Albeni: primarul a JIGNIT-O, la modul NESIMȚIT, pe contabilă făcând referire la DIZABILITĂȚILE fiului acesteia!

Comportamentul abuziv al primarului comunei Albeni, Ionuț Silviu Stan, atinge cote paroxistice. În lipsa unei reacții ferme a autorităților statului la seria de abuzuri reclamate de mai mulți funcționari din cadrul Primăriei Albeni, un nou episod din serialul ”Beția Puterii” a avut loc, la finele săptămânii trecute, chiar în sediul instituției și l-a avut în prim plan pe același primar …

Citește mai mult

Poliția, alertată pentru o groapă săpată în intersecția de la Albeni! Lucrarea ilegală a fost OPRITĂ cu o amendă

Un angajat al primăriei conduse de Ionuț Stan, urcat pe un buldoexcavator, a săpat un șanț vineri în intersecția localității. Intervenția a fost realizată, spun martori, pentru continuare extinderii alimentări cu apă din Câmpul Mare, lucrare ilegală deoarece autoritățile locale nu au drept de proprietate asupra terenului pe care s-a început lucrarea respectivă. În cauză a fost alertată poliția, doi …

Citește mai mult

Scandal la Primăria Albeni: Bodyguardul buldozerist al primarului a agresat un cetățean. Angajații puși să muncească pe „plantația” lui Stan vor să demisioneze și să declanșeze referendum pentru demiterea primarului

Situație incredibilă la Primăria Albeni, instituția devenind ring de înjurături și îmbrânceli, la finele săptămânii trecute, după ce soțul casierei, care venise să-i ceară explicații primarului în legătură cu umilința la care este supusă constant soția sa, angajată în cadrul administrației locale, a fost agresat fizic de Florin Clipici, ”mâna dreptă” a lui Ionuț Stan. Primarul a chemat poliția și …

Citește mai mult

Văr de PRIMAR din Gorj, unic candidat la concursul pentru postul de asistent comunitar! După ce a învățat de s-a spetit rubedenia a luat nota 5,3

În Primăria Albeni, instituție publică unde nu sunt bani pentru achitarea salariilor angajaților, primarul Ionuț Stan, cunoscut pentru boroboațele nenumărate făcute în funcție, a decis să facă o nouă angajare. Este vorba despre încadrarea unui asistent comunitar debutant în comună, iar postul, plătit bine de Ministerul Sănătății, s-a gândit că i se potrivește mănușă tocmai vărului său. Din acest motiv, …

Citește mai mult

PREFECTUL, despre un PRIMAR din Gorj: E SINGURUL cu care nu pot purta dialog

Ciprian Florescu susține că Ionuț Stan este singurul primar din Gorj cu care nu are un dialog. Prefectul de Gorj spune că ultima dată când a vorbit cu edilul comunei Albeni a fost în perioada organizării referendumului pentru familie. Reprezentantul guvernului în teritoriu afirmă că i-a lăsat un gust amar comunicarea pe care a avut-o cu Ionuț Stan. Ciprian Florescu …

Citește mai mult

Nu e glumă! APOCALIPSA LUI STAN! LACĂT PE COMUNA ALBENI: „suntem nevoiți să întrerupem alimentarea cu apă, iluminatul public și activitatea primăriei”

Situație de Spitalul 9 la Albeni unde primarul Ionuț Stan a informat cetățenii că va opri apa, iluminatul public și va pune lacătul pe primărie din cauză că activitatea îi este blocată de consilierii locali. Dincolo de toată această mascaradă demnă de un control medical amănunțit, și UN CONTROL AL INSTITUȚIILOR STATULUI, printre care INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GORJ și INSPECTORATUL …

Citește mai mult

DOCUMENT! Cum a încercat primarul de Albeni să-i dea TEROARE vărului său și să scape de ACUZAȚII? A scris amenda de 10.000 de lei pe numele unchiului său

Primarul de Albeni și-a scos colții la vărul care și-a permis aroganța de a declara după capul lui la poliție și nu după dictarea edilului, cum a văzut el incidentul cu centrul de permanență din localitate. Stan, convins că vărul va reacționa, a aplicat o amendă de 10.000 de lei pe numele tatălui varului martor, adică pe cea a unchiului …

Citește mai mult

INCREDIBIL! Un primar din Gorj ȘI-A AMENDAT VERIȘORUL, după ce acesta a dat DECLARAȚII LA POLIȚIE împotriva sa. Edilul RISCĂ PUȘCĂRIA!

O vorbă din popor spune că răzbunarea e arma prostului. Și cum primarii sunt reprezentanții poporului, deseori folosesc și ei aceeași armă. E cazul primarului de la Albeni, Ionuț Stan, care a amendat o rudă apropiată, sub pretextul că nu avea autorizație de construire la un gard, însă, adevăratul motiv este acela că bărbatul nu a declarat polițiștilor ce-i sugerase …

Citește mai mult
error: