Tâlhărie în trenul de Oradea. Încă un recidivist eliberat mai repede a atacat cu violență un pasager

În România, încă tâlhăriile în trenuri sunt evenimente care se regăsesc aproape zilnic în buletinele de presă ale Poliției Române.

Un tânăr de 18 ani, din Săcueni, județul Bihor, a fost tâlhărit de trei persoane necunoscute, chiar în trenul care asigura legătura între Oradea și Săcueni. Evenimentul a avut loc la primele ore ale dimineții, victima reclamând faptul că înainte ca trenul să oprească în stația CFR Săcueni, trei persoane l-au atacat, și prin violență, l-au deposedat de un telefon mobil ân valoare de 800 de lei și 100 de euro.

Ulterior, cei trei au fugit și au reușit să se facă nevăzuți.

Polițiștii de la Poliția Transporturi Feroviare Bihor au reușit să îi prindă pe agresori, după doar câteva ore. Aceștia sunt Ștefan Hamza, de 33 de ani, multiplu recidivist, cu fapte de tîlhărie calificată la activ, fiind eliberat din închisoare condiționat în anul 2017, și doi tineri, Daniel Angyal de 18 ani și Carol Balasz, de 16 ani.

Cei trei au fost arestați preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, pedeapsă pentru care riscă până la 12 ani de închisoare. Telefonul mobil al victimei a fost găsit de polițiști asupra unuia dintre cei doi tineri.

sursa: evz.ro

loading...
Loading...

Citește și

Minerii nu vor avea de suferit, în urma protestului!

Presedintele Sindicatului de la Cariera Rosiuta, Nelu Rosca, a propus ca minerii sa nu fie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.