Tânăr de 22 de ani din Târgu Jiu, prins cu pistolul în maşină! Ce au descoperit polițiștii

Un tânăr de 22 de ani, din Târgu-Jiu, oprit în trafic de polițiști pentru un control de rutină, este cercetat pentru că deținea ilegal un pistol. Bărbatul fără ocupație s-a ales cu dosar penal. Mașina a fost oprită pentru control, pe strada Traian. La acțiunea agenților de la Rutieră au participat și poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
”Din primele verificări a rezultat că autoturismul era condus de un tânăr de 22 de ani, iar pe locul din dreapta fața se afla un bărbat de 51 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu. Procedând la verificarea interiorului autoturismului, lângă scaunul din dreapta față a fost identificată o borsetă, în interiorul căreia se afla o armă neletală de autoapărare cu proiectil de cauciuc, supusă autorizării, respectiv un pistol, de calibru 9 mm, iar în încărcător se aflau trei cartușe. Din cercetări a rezultat că arma aparține tânărului de 22 de ani și o deține ilegal. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, respectiv deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Arma neletală de autoapărare și cele trei cartușe au fost ridicate, cercetările fiind continuate în acest caz.

loading...
Loading...

Citește și

Poliţistul ridicat de colegi pentru un dosar de furt în Germania, din nou în fața judecătorilor din Craiova

Agentul din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, anchetat într-un dosar de furt în Germania, este așteptat, …

Un comentariu

  1. A fost prăduit….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.