duminică , 15 decembrie 2019 - 21:00

Târgujienii au „luat cu asalt” bisericile și tarabele de pește

peste-5

Creștinii ortodocși au sărbătorit ieri Buna Vestire, ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a adus Sfintei Fecioare Maria vestea că în curând va naște pe Fiul lui Dumnezeu. În cultura populară, sărbătoarea de Buna Vestire mai este cunoscută și sub numele de Blagoveștenie sau Sărbătoarea Zămislirii Domnului.

biserica-Buna-Vestire-(1)

Sute de târgujieni au ținut să meargă ieri la Biserică pentru a lua parte la slujba religioasă și a se simți mai aproape de Dumnezeu în această zi. „Vin în fiecare duminică la biserică. Mă simt mai liniștită dacă fac acest lucru, mai aproape de Dumnezeu. El este cel care are grijă de noi în fiecare zi, așa că și noi trebuie să venim în casa Lui măcar o dată pe săptămână sau la astfel de sărbători”, a spus Maria, enoriașă. „Nu venim săptămânal la biserică, deși ar trebui, dar am 83 de ani și îmi este destul de greu să mă deplasez pe distanțe mai mari. Încerc să vin cu soția mea ori de câte ori este o sărbătoare mare și importantă pentru noi, creștinii ortodocși”, a spus Ionel.

Vânzări record la pește

peste3

Cei care s-au bucurat cel mai mult de ziua Bunei Vestiri au fost comercianții de pește. Proaspăt sau congelat, uscat sau sărat, tot ceea ce a însemnat pește s-a vândut ca pâinea caldă. De departe se poate spune că peștele a fost cel mai vândut produs al săptămânii. Atât cu o zi înainte, cât și pe data de 25 martie, cozile de la standurile cu pește păreau interminabile. „Am vândut foarte mult pește în această săptămână. În fiecare an, dezlegarea la pește ne aduce un profit bun. Am vândut foarte mult încă de la începutul săptămânii. Cel mai bine s-a vândut peștele macrou. E și printre cele mai ieftine specii de pește”, a spus George, comerciant.

Superstiții

Sărbătoarea de Bunavestire este cunoscută şi sub denumirea de Ziua Cucului. Potrivit bătrânilor, există numeroase superstiții legată de această zi. De exemplu, dacă auzi primul cântec al cucului venind dinspre partea stânga sau spatele unei persoane nu este un semn benefic şi atrage după sine veşti rele. Dacă în schimb auzi cucul cântând dinspre partea ta dreaptă, înseamnă că vei auzi de bine în curând şi îţi va merge bine în anul respectiv. În cazul în care cineva aude pentru prima dată cântecul cucului, trebuie să numere în gând de câte ori cântă cucul („îşi strigă numele”). Astfel, va şti câţi ani mai are de trăit. De asemenea, atunci când auzi cucul cântând pentru prima oară de Buna Vestire, pentru a avea parte de un an îmbelşugat, plin de sănătate şi curăţenie sufletească, este bine să ai straie curate, să fii primenit şi să porţi cu tine o monedă.

loading...
Loading...

Citește și

Universitatea ”Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și-a consolidat poziția în plan internațional!

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a derulat începând cu 13 iunie 2019 și până la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: