
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a donat, ieri, la o bancă din Târgu Jiu, bani pentru Cuminţenia Pământului. Tăriceanu a făcut apel la toţi românii să doneze măcar 5 lei pentru ca opera lui Constantin Brâncuşi să rămână în patrimoniul statului român.
Tăriceanu nu a dorit să spună suma pe care a donat-o. În schimb, şeful Senatului a precizat că şi-ar dori ca gestul său să-i inspire atât pe gorjeni, cât şi pe ceilalţi români, şi să facă o contribuţie, cât de mică, pentru această acţiune. „Înainte de a pleca la Hobiţa, am să mă opresc la banca de alături pentru că înainte de a merge să viziteze Casa Memorială de la Hobiţa, pe care nu am văzut-o până acum, vreau să fac o contribuţie în nume propriu pentru acţiune de strângere de fonduri pentru subscripţia publică pe care a lansat-o Ministerul Culturii pentru cumpărarea lucrării lui Brâncuşi, „Cuminţenia Pământului”. Acest gest vreau să fie un gest simbolic, care poate îi va inspira şi pe alţi concetăţeni de-ai noştri. În primul rând, fac un apel la colegii mei din ALDE, la organizaţia din Gorj, dar şi la cei din ţară, să facă o contribuţie, în aşa fel încât această contribuţie să poată să fie cumpărată de la actualii proprietari şi să rămână în patrimoniul României. Dacă fiecare român ar depune 5 lei, s-ar rezolva problema. Eu nu am să depun 5 lei, o să depun mult mai mult”, a declarat Tăriceanu.