duminică , 15 decembrie 2019 - 20:28

Tibi Bălan a demisionat de la Pandurii după umilinţa cu Farul!


Deşi deborda de optimism în momentul semnării contractului, Tiberiu Bălan (38 de ani) şi-a dat demisia după doar trei meciuri. Înfrângerea umilitoare de la Constanţa, scor 0-5 cu Farul, i-a fost fatală tânărului antrenor, care, la finalul meciului, în urma discuţiei avute cu stafful administrativ, şi-a prezentat demisia.

Se pare că alcătuirea primul ”11”, cu utilizarea mai multor jucători pe posturi total diferite, a dus la ruptura dintre cele două părţi. ”Noi îi mulţumim domnului Tibi Bălan pentru că a încercat să ne ajute, dar el ne-a spus acum că nu găseşte soluţii pentru salvarea ehipei şi şi-a dat demisia. Domnul Marin Golea, administratorul special al clubului, i-a acceptat-o pe loc. Mai sunt patru etape de jucat în acest an, iar de pregătirea echipei se va ocupa secundul Cristi Popescu. Vedem în iarnă ce variantă vom găsi pentru postul de principal. Până atunci, trebuie să intre şi banii de la acţionari. Momentan, conturile lor sunt blocate”, a declarat, pentru Liga2.ro, Marin Condescu, principalul creditor al clubului Pandurii Târgu Jiu.

Trei meciuri, trei înfrângeri pentru Tibi Bălan ca antrenor la Pandurii, la prima sa prezenţă pe scena Liga 2

„Sunt un antrenor ambiţios, profesionist, care va da 100 la sută pentru acest club. Sunt încântat de propunerea care mi s-a făcut şi am acceptat-o în prima clipă. Ştiu ce înseamnă Pandurii, are o istorie şi o tradiţie în spate. Am venit să aduc o altă mentalitate, alt nivel de pregătire. Ştiu că este o situaţie dificilă, dar eu le-am trăit şi pe acestea, nu mă dărâmă, mă întâresc”, spunea Tibi Bălan la prezentarea sa ca antrenor la Pandurii.

Cu Tibi Bălan pe banca tehnică, echipa gorjeană pierdea acasă cu ”U” Cluj (0-1), la inaugurarea noului stadion din Târgu Jiu, apoi încasa un 4-0 pe terenul liderului CS Mioveni, iar la Constanţa a cedat cu 0-5 cu Farul.

Tiberiu Bălan a fost la a treia experienţă ca antrenor, după ce până acum le-a mai condus pe FC Voluntari 2 şi Axiopolis Sport Cernavodă, ambele din Liga 3.

A preluat echipa de pe locul 18 şi a lăsat-o pe 19, devenit ultimul între timp

După 16 etape, Pandurii ocupă ultimul loc, 19, cu doar 7 puncte. ”Secundul” Cristian Popescu nu va debuta însă în intermediara de miercuri pentru echipa din oraşul său natal, deoarece asta va sta în runda a 17-a, fiindcă adversara pe care ar fi trebuit să o întâlnească, Daco-Getica, s-a retras din Liga 2. Sâmbătă, de la ora 12:00, în penultima etapă a turului, Pandurii va juca în deplasare la Rapid.

În 2019, Pandurii mai are meciuri cu Rapid (d), Concordia Chiajna (a), Turris-Oltul (a) şi ASU Poli (d).

În prima parte a turului, între etapele 1-13, Pandurii a fost pregătită de Adrian Bogoi. Acesta s-a despărţit de gorjeni după doi ani petrecuţi pe banca oltenilor, în care a salvat echipa de la retrogradare.

loading...
Loading...

Citește și

Etapă cu ghinion pentru echipele din Gorj. Pandurii a fost învinsă în minutul 90+7 iar Viitorul a făcut egal după ce a avut superioritate numerică

ASU Poli a fost superioară pe toată durata jocului în faţa echipei Pandurii, una plină …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: