Tot ce trebuie să știi despre hepatite. Căi de transmitere


Statisticile arată că, în ţara noastră, numărul cazurilor de hepatită a crescut în ultimii ani. Aproape 1 milion de români au hepatita B, iar aproximativ 1 milion de români sunt infectaţi cu virusul hepatitic C. La acestea se adaugă alte câteva mii de cazuri de persoane infectate fără să ştie acest lucru şi care pot transmite boala. Iată tot ce trebuie să știi despre hepatite.

Sunt multe situaţii când o persoană descoperă întâmplător că are ciroză, consecinţă a infectării cu un virus hepatitic (B sau C) în urmă cu mai mult timp, chiar 10-20 de ani. Chiar dacă nu sunt considerate de rutină, analizele pentru depistarea hepatitelor B şi C ar trebui făcute de orice adult, recomandă medicii.

Tot ce trebuie să știi despre hepatite – Sunt inflamaţii ale ficatului

Pot avea cauze virale (produse de virusuri) sau non-virale.

Hepatitele virale. În 90% din cazurile de hepatită acută, sunt implicate virusurile hepatitice A, B şi C, restul fiind cauzate de tipurile D, E şi G. În absenţa tratamentului, este afectat serios ficatul, inclusiv capacitatea acestuia de a se regenera (este singurul organ care se poate regenera). Hepatitele non-virale sunt cauzate de consumul excesiv de alcool, de expunerea îndelungată la substanţe chimice, de administrarea de medicamente pe termen lung şi în doze mari. De asemenea, pot fi rezultatul unor boli precum steatoza hepatică (ficatul gras) sau au cauză autoimună (formă rară de hepatită, în cadrul căreia sistemul imunitar atacă celulele ficatului).

Pot fi acute sau cronice
În faza acută a infecției cu virusurile hepatitice, pot apărea dureri abdominale, icter și oboseală. Vindecarea poate surveni în câteva săptămâni. În cazuri rare, se poate ajunge la o formă gravă, fulminantă, care are risc fatal în absența transplantului. Hepatita non-virală poate fi mai greu de depistat în forma acută, întrucât simptomele nu pot duce mereu cu gândul la afectarea hepatică. Printre posibilele simptome se numără lipsa poftei de mâncare, oboseala nejustificată și durerea surdă în partea dreaptă superioară a abdomenului. Când infecția virală hepatitică depășește 6 luni, se instalează forma cronică. Acestea se complică prin fibroză sau ciroză ori cancer hepatic.

Ce se întâmplă când sistemul imunitar atacă ficatul
Apare hepatita autoimună. În acest caz, apar inflamația și lezarea ficatului. Este o afecțiune care, în absența tratamentului, poate avea complicații redutabile, precum insuficiența hepatică și ciroza. Principalele simptome ale hepatitei autoimune sunt: oboseala, pierderea poftei de mâncare, icter și disconfort la nivelul ficatului. Boala se depistează cu ajutorul analizelor de sânge și al biopsiei hepatice. Scopul principal al tratamentului vizează încetinirea imunității hiperactive.

Ziua Mondială a Hepatitei
Pe 28 iulie se celebrează anual Ziua Mondială a Hepatitei? Evenimentul este organizat cu scopul conștientizării acestei afecțiuni.

Căi de transmitere hepatite
Există și forme de hepatite bacteriene sau parazitare care survin mai ales în boli precum leptospiroza, malaria și febra tifoidă. Hepatita E se transmite prin intermediul alimentelor și apei contaminate, precum și prin mâinile murdare? Infecția cu virusul hepatitei E nu se cronicizează, dar, uneori, poate avea forme grave. Hepatita G (formă rară de boală) apare frecvent la persoanele infectate cu virusul hepatitic C.


loading...
Loading...

Citește și

E timpul să începi detoxifierea, iată ce trebuie să faci!

Ianuarie e luna ideală pentru detoxifierea organismului. Nutriţioniştii britanici au pregătit un program care dă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.