Trei persoane rănite după o depăşire neregulamentară


Trei persoane au fost rănite, joi, în urma impactului dintre două autoturisme, în cartierul Romanești. Printre victime s-a aflat și un copil de un an. Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare.

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 29 de ani, din comuna Telești, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 79 Romanești, din direcția Târgu-Jiu în direcția Rovinari, ar fi efectuat depășirea neregulamentară a mai multor autoturisme, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un tânăr de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care se deplasa în aceeași direcție și care a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe un podeț. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 24 de ani, precum şi a unei femei de 33 de ani și a unui minor de un an, care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului angajat în depăşirea neregulamentară. Răniţii au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
La fața locului au fost trimise patru ambulanțe din cadrul SAJ, două autospeciale pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Circulația nu a fost oprită, întrucât ambele mașini au ajuns în șanț.

Loading...

Citește și

DECIZIE! S-au închis școlile la Prigoria!

Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, a anunțat, joi, că s-a luat decizia, la nivelul Comitetului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.