Turburea își face sistem integrat de management al gunoiului de grajd


Un număr de nouă comune din țară, printre care se află și Turburea, vor beneficia, anul viitor, de un sistem integrat de management al gunoiului de grajd, implementat de Ministerul Mediului. Acest minister a lansat, luni, licitația pentru atribuirea contractelor de construire a platformelor de depozitare.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, încă nouă comune vor beneficia, de anul viitor, de un sistem de management al gunoiului de grajd. Comunele beneficiare ale acestei tranșe de investiții sunt Vinderei (jud. Vaslui), Coarnele Caprei (jud. Iași), Dumbrăveni și Horodnic de Sus (jud. Suceava), Tiha Bârgăului (jud. Bistrița Năsăud), Slătioara și Fârtățești (jud. Vâlcea), Turburea (jud. Gorj), și Bistreț (jud. Dolj). Investițiile se fac în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN), implementat de MMAP și finanțat de Guvernul României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială. Platformele se vor construi la nivel comunal, urmând să deservească fermierii mici și gospodăriile de subzistență care cresc animale, asigurând colectarea și managementul gunoiului de grajd în comunele respective. „Din cauza specificului ei, România are peste 3 milioane de ferme mici și gospodării de subzistență, care cresc animale. Mare parte din acestea nu au capacitatea de a gestiona corespunzător dejecțiile de la animale. Acestea ajung să polueze cu nitrați apele de suprafață și, mai grav, apele freatice, respectiv fântânile din curțile oamenilor. Platformele pe care le finanțăm rezolvă problema poluării la nivel de comunitate, asigurând, în plus, și conformarea fermierilor la cerințele de plată ale APIA, legate de capacitățile de stocare a gunoiului de grajd”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
loading...
Loading...

Citește și

SDN Târgu-Jiu are un nou ȘEF. Cum REACȚIONEAZĂ Tudor

Inginerul șef Bogdan Chelaru i-a luat locul lui Ion Tudor, care a fost transferat la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.