Ucenicie la locul de muncă! CEO câștigă de două ori


Complexul Energetic Oltenia anunță începerea unui program de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă pentru calificarea de lăcătuş mecanic. O dată cu viitorii angajați, tineri și pregătiți pentru necesitățile companiei, CEO câștigă și un sprijin financiar din partea ANOFM, în cuantum de peste 2200 de lei pe lună.

Programul, anunțat de oficialii companiei prin intermediul unui comunicat de presă, are o durată de doi ani, timp în care ucenicii vor fi angajaţi la CEO în baza unui contract de ucenicie. Poziţiile vacante vor fi disponibile la Exploatarea Minieră Roşia-Rovinari – Cariera Roşia. Ucenicii vor parcurge un program de formare profesionala cu durata de 720 ore, în baza unei programe de pregătire teoretică şi practică. Pregătirea profesională specifică domeniului de activitate – întreţinere şi reparaţii în domeniul mecanic – se va desfăşura sub îndrumarea unor coordonatori de ucenicie, specialişti cu experienţă din cadrul CEO. „CE Oltenia derulează programe de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă pentru înlocuirea specialiştilor aflaţi în prag de pensionare din cadrul companiei. În cadrul primei ediţii a Programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă 2020-2022, vor fi deschise 28 posturi de ucenic în domeniul mecanic. La finalul programului, participanţii vor susţine un examen de absolvire, în urma căruia vor obţine un certificat de calificare profesională recunoscut la nivel naţional şi european. În funcţie de rezultatele obţinute, pot primi ofertă de angajare în cadrul companiei”, se anunță pe site-ul companiei.

Bani lunar de la Stat pentru fiecare ucenic

De altfel, un sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună este oferit de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă angajatorilor pentru fiecare contract de ucenicie încheiat în condiţiile Legii nr. 279/2005. Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului. Prin ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă. Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul. Prin această formă de pregătire, ce poate fi între 6 luni și trei ani, pentru calificări de la nivelul 1 până la 4, ucenicul poate dobândi competențe profesionale, angajatorul obligându-se să-i asigure condițiile necesare pregătirii teoretice și practice. Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână. Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se finalizează printr-un certificat de calificare profesională. De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu conform Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului de către absolvenţii de învăţământ superior, pe o perioadă de şase luni de la debutul lor în profesie.Angajatorii care încheie contract de stagiu în condiţiile Legii nr.335/2013 beneficiază la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de stagiu, de un sprijin financiar oferit de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în cuantum de 2.250 lei/lună, pentru fiecare contract de stagiu încheiat. Suma lunară se acordă angajatorilor de la data încheierii contractului de stagiu şi proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.