Ucenicii Electricieni experimentează dezvoltarea personală la un nou nivel


Anul școlar 2019-2020 a însemnat prima generație de Electricieni Juniori dar și o nouă generație de Ucenici Electricieni , care au beneficiat de noi oportunități de formare pentru meseria viitorului.

Printre acestea se numără:
• Internship de 6 luni plătit pentru cei 24 de Electricieni Juniori din cei 33 de Ucenici care a absolvit perioada de 3 ani de școlarizare;
• Continuarea și creșterea numărului de ateliere de dezvoltare personală susținute de Asociația ROI și Fundația Noi Orizonturi.

De la 4 la 9 ateliere de dezvoltare personală/ fiecare clasă de Ucenici Electricieni
Unul dintre beneficiile majore ale proiectului – atelierele de dezvoltare și-a dovedit eficacitatea reușind pe parcurul anilor școlari să schimbe atitudini și mentalități dar și să le insufle tinerilor Ucenici aspirații înalte. Analizând rezultatele proiectului, operatorul Distribuție Oltenia a luat decizia de sporii numărul acestor ateliere de dezvoltare personală:

“În cadrul proiectului Ucenic Electrician, ne-am asumat cu entuziasm pregătirea unei viitoare generații de profesioniști și ne bucurăm să aplicăm un model de formare care ia în calcul atât dezvoltarea profesională, cât și evoluția personală a elevilor înscriși. De aceea, fiecare activitate de învățare non-formală vine în sprijinul tinerilor, contribuind la dezvoltarea abilităților interpersonale de care au nevoie pentru a urma o carieră în domeniu” – a declarat Eugen Butoarcă, Director Executiv Distribuție Oltenia.

Astfel, în perioada 12-21 noiembrie, peste 190 de Ucenici Electricieni din județele Argeș, Dolj, Gorj, Teleorman și Mehedinți, înscriși în programul Ucenic Electrician au pornit într-o călătorie de creștere și transformare alături de asociațiile partenere. Prima întâlnire cu tinerii a fost un bun prilej de (re)conectare cu echipa de facilitatori și de conturare a obiectivelor de dezvoltare pentru viitor. Prin jocuri de cunoaștere și de energizare, elevii au putut să reflecteze la propriul proces de învățare și să afle răspunsuri la întrebări precum:
• „Cine suntem și ce elemente avem în comun?”,
• „Care sunt punctele mele forte și care sunt lucrurile pe care ar trebui să le îmbunătățesc?”.

Până la finalul atelierului, tinerii și-au conturat propriul plan de dezvoltare, la care se vor raporta în cadrul următoarelor 8 ateliere de dezvoltare personală care vor fi organizate în anul școlar 2019-2020. Aceste întâlniri îi vor apropia pe tineri de profilul unui profesionist din domeniu, urmărind atingerea unor obiective precum:
• înțelegerea importanței valorilor morale (colaborare, respect, încredere) în dezvoltarea personală și profesională,
• asumarea unui comportament corect în relație cu ceilalți,
• dobândirea de abilități organizatorice sau dezvoltarea capacității de a lucra în echipa.

Pe parcursul anului școlar, elevii și formatorii se vor întâlni și în afara sălilor de clasa, în noi contexte pline de provocări, precum sesiuni de teambuilding sau de job shadowing, găzduite de operatorul Distribuție Oltenia. Prin îmbinarea acestor activități, construim un parcurs complex pentru tinerii înscriși în program, care îi va determina să devină mai motivați, mai responsabili și mai implicați în activitatea didactică, dar și în cea legată de dezvoltarea lor personală.

loading...
Loading...

Citește și

Tot ce trebuie să știi despre declarația unică 2020

Declaraţia unică are câteva modificări faţă de cea de anul precedent. Este vorba despre Declarația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.