Uite ce soție frumoasă are șeful Colegiului Farmaciștilor din Gorj! Avem imagini de la nunta celor doi

nanescu-valentin-nunta1

Valentin Nănescu, președintele Colegiului Farmaciștilor din Gorj, este căsătorit de doi ani jumătate cu Elena, o tânără în vârstă de 28 de ani, din Târgu Cărbunești. Cei doi au avut parte de o nuntă ca în povești, presărată cu momente artistice și multă voie bună, un basm în cadrul căruia au avut rolurile principale.

Valentin Nănescu este căsătorit cu frumoasa Elena, medic rezident la Spitalul Clinic Județean de Urgență Nr. 1 din Craiova. Cei doi sunt împreună de mai mulți ani, alegând să devină o familie în urmă cu doi ani jumătate. Cei doi s-au căsătorit în Târgu Jiu, iar petrecerea de după cununia religioasă a avut loc la restaurantul de pe Insuliță. Elena a strălucit într-o superbă rochie albă tip sirenă, iar pe cap a purtat un voal lung până în pământ. Valentin a purtat un costum negru, cămașă alba și papion în același ton cu costumul. Cântecul și jocul au fost întreținute de interpreta de muzică populară Niculina Stoican și de un grup de dansatori. La nuntă a fost prezentă și verișoara, Elenei, Tatiana Focșan, fiica fostului prim-procuror al Parchetului Județean Gorj.

Cei doi s-au cunoscut la facultate

Valentin, președintele Colegiului Farmaciștilor din Gorj, și Elena s-au cunoscut la facultate, ambii au studiat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

loading...
Loading...

Citește și

Vezi cum se răsfață soția unui afacerist gorjean… De această dată a ales litoralul românesc

Valentina Pelinel, soția afaceristului gorjean Cristi Borcea, își petrece vacanța pe litoralul românesc alături de …

Un comentariu

  1. Disperare mare pe femeile stea de se marita cu urati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: