Un fost senator de Gorj susține numirea lui Valentin Popa la Educație


• Motivul pentru care a semnat scrisoarea deschisă

Fostul senator de Gorj, Mihnea Costoiu, se numără printre cei 45 de rectori din România, care au semnat, în weekend, o scrisoare deschisă pentru susţinerea lui Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei.

„Cred că nu există oameni mai buni, care să poată să intre în Guvern, ca cei pe care îi dă învătământul românesc. Această poziție a Consiliului Național al Rectorilor este corectă, aceea de a sprijini oamenii din universități pentru a ajunge în Guvernul României”, a declarat, ieri, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti.
Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, a precizat că, în total, 45 de rectori din ţară au semnat scrisoarea deschisă. Printre ei se află Ioan Brondea, rectorul Universității „Lucian Blaga”, din Sibiu, Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iași, Cezar Ionuț Spînu, rectorul Universității din Craiova și Ion Rogoveanu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.
„Susținem propunerea de nominalizare a domnului rector Valentin Popa ca ministru al educației naționale. Cu o experiență de peste 25 de ani în educație, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic și cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar și ca președinte al Consorțiului „Academica Plus”, care reunește 11 universități din România. Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reușit transformarea Universității Ştefan cel Mare, din Suceava, în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenți, de patru ori mai multe programe de studii, o creștere majoră
a fondurilor obținute din activitatea de cercetare și extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei științifice românești, regăsind aici un climat potrivit pentru performanță în dezvoltarea profesională”, se precizează în scrisoarea deschisă.

Loading...

Citește și

Se deschide un NOU TEATRU la Târgu Jiu!

În aproximativ o lună de zile își deschide porțile un nou teatru la Târgu Jiu! …

Un comentariu

  1. Poate repeta clasele in care se face gramatica,alea elementare!Oare ce era in1989 „geniul,eminenta cenusie,etc.”?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.