Un inspector social din CEO crede că are gratis apă caldă și căldură pentru că e și LIDER SINDICAL! A fost dat în judecată repetat pentru neplata utilităților


[ads] Liderul Sindicatului Liber Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, crede că statutul său de șef peste salariații unității miniere și cel de inspector social îl scapă de plata lunară a utilităților de la propria locuință din Motru. Astfel nu se explică de ce liderul de sindicat, atât de vocal în spațiul public când e vorba de corectitudine, refuză să își achite, la timp, apa caldă și căldura de care beneficiează în casa sa, fiind dat deja de două ori în judecată de furnizorul acestor utilități. La ultimul proces din februarie, UATAA a obținut o victorie împotriva răului-platnic, obligat de instanță să achite fabricii debitul de aproape 3000 de lei, la care i se adaugă penalități de aproape 500 de lei. Acesta este al doilea proces al UATAA intentat de amicul său, directorul Eugen Corcoață, pe pretenții, liderului de sindicat.

Sindicaliștii SMEO, Căldărușe și Bălăceanu, depistați de Gorj-Domino după ce au fost dați în judecată pentru neplata unui împrumut CAR, nu sunt singurii lideri din CE Oltenia care, în ciuda veniturilor ridicate câștigate din companie ori de la organizațiile sindicale, refuză să își achite datoriile, supunându-se oprobiului public. Și Nelu Roșca, lider de sindicat în FNME, totodată inspector social la compania condusă de Sorin Boza, are aceleași probleme când vine vorba de deschiderea buzunarului propriu. În acest caz, pentru achitarea utilităților…

S-a scos de la asociația de proprietari!

Roșca a cerut, cu ceva timp în urmă, după certuri repetate cu asociația de proprietari, să-și achite individual apa caldă și căldura din locuință, dar a dovedit că nici factura de la UATAA nu i-a fost pe plac. Dovadă că, în octombrie 2016, UATAA îl dă în judeactă pe Nelu Roșca. La primul termen, din dosarul nr. 4182/263/2016, instanța admite să nu mai judece dosarul, urmare a înțelegerii părților. În traducere, Roșca se angajează să își achite datoriile și face asta, procesul fiind închis.
Se pare că și la asociația de proprietari, unde mai are de achitat gunoiul, lumina de pe scară și femeia de serviciu, liderul de sindicat are debite neachitate la timp.

Promite mult, face puțin!

Pomisiunea lui Roșca la instanță de a fi bun platnic ține însă puțin, pentru că din decembrie 2016 și până în decembrie 2017 liderul a acumulat alte datorii.
În decembrie 2017, la un an de la ultima înțelegere, Roșca este astfel pârât într-un nou dosar, tot cu UATAA, tot prin administratorul judiciar SIOMAX. Dosarul numărul 4985/263/2017 se înregistrează pe rolul Judecătoriei Motru și este nevoie de doar un termen pentru ca rău-platnicul să fie pus la plată.
Instanța din Motru ,,admite cererea în pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2855,17 din care 455,1 lei penalităţi. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor acumulate conform contractului încheiat între părţi până la plata integrală a sumelor”. Sentința dată pe 26 februarie pentru liderul de la Roșiuța putea fi atacată cu apel.

Putea să plătească cu cota de cărbune

Pentru a putea scăpa de aceste datorii, care l-au adus în fața instanței, Nelu Roșca putea să își achite datoria la UATAA dând la schimb cota sa de cărbune. Acesta nu a vrut să facă acest lucru deși știa că nu poate scăpa de debitul respectiv, mai ales la instanță și cu un creditor insolvent.
Nu a făcut-o, cum nu au achitat, în mod la fel de inexplicabil, CAR-ul nici cei doi lideri SMEO, asta mai ales că acești pârâți nu au probleme financiare, mai mult chiar câștigă suplimentar din jocuri de noroc.

loading...
Loading...

Citește și

81 de hectare de teren forestier, pus sub topor pentru Cariera Roșia! Alte 28 de hectare au aceeași soartă pentru Jilț Sud

Guvernul a decis scoaterea definitivă din fondul forestier a unor terenuri pentru deschiderea şi punerea …

2 comentarii

  1. Un borfas, care a ajuns acolo datorită lui Militaru,apoi l-a băgat în mormânt! Un neica nimeni,care inca nu stie ca a fi domn e o întâmplare,a fi om e lucru mare!…..un milionar de carton înconjurat la sindicat doar de proști gen mihart,huidan…..omeni care nu au nicio valoare nici la serviciu,nici în comunitatea unde trăiesc.. ce pretenții să avem de la roșca????Un om care se crede mesia mineritului!…Un om care nu are pic de bun simț și un minim de caracter.. este un produs al sistemului,un parvenit..care va sfârși așa cum merită…..adică că ajunge ceea ce este de fapt..un neica nimeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: