sâmbătă , 16 noiembrie 2019 - 3:03

Un templu al faraonului Ptolemeu al IV-lea, descoperit în timpul unor lucrări de infrastructură


În timpul lucrărilor de infrastructură din satul Kom Shaqao, în regiunea Sohag din Egipt, muncitorii au descoperit un templu antic construit în timpul domniei faraonului Ptolemeu al IV-lea Filopator, care a domnit între anii 221 şi 204 înaintea erei noastre, noteaază The History Blog.

Regiunea Sohag se află la aproape 500 de kilometri de capitala Cairo şi, conform datelor oficiale, aceasta este o regiune cu o dezvoltare economică modestă, fiind preponderent agricolă. Trebuie precizat faptul că această regiune a fost menţionată pentru prima dată în timpul celei de a patra dinastii şi, în mod surpinzător, are parte de o activitate arheologică extrem de redusă.

Vestea descoperirii a fost făcută publică de către directorul Departamentului pentru Antichităţi al Egiptului, Mohamed Abdel Badie, pe o reţea de socializare. El a explicat că, în timpul lucrărilor, muncitorii au descoperit ruinele unui zid antic în data de 29 septembrie şi că au anunţat autorităţile să inspecteze locul.

Arheologii care au ajuns la faţa locului au început săpăturile şi au scos la iveală colţul sud-vestic al templului, precum şi un zid al acestuia orientat pe direcţia nord-sud. Oamenii de ştiinţă care au analizat ruinele au descoperit o serie de inscripţii care făceau trimitere la zeul Hapi, cel care controla nivelul Nilului, animalele şi un fragment care îl menţionează pe Ptolemeu al IV-lea Filopator.

sursa: descopera.ro

loading...
Loading...

Citește și

Vârcolacii există cu adevărat? Care sunt teoriile oamenilor de ştiinţă privind oamenii-lup

Vârcolacii sau „oamenii-lup“ fac parte aproape din mitologia fiecărui popor. Pentru cei mai mulţi dintre …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: