Unitate școlară din Târgu Jiu, modernizată


Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” beneficiază de puțin timp de terenuri de sport moderne. Mai exact este vorba de un teren de baschet și unul de fotbal. De asemenea, urmează să fie modernizat și laboratorul de Informatică, dar și sălile de curs cu mobilier nou. Investiția este de aproximativ 70.000 de lei cu TVA.

„O nouă unitate de învățământ din municipiul Târgu Jiu beneficiază de terenuri de sport moderne. Este vorba despre Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” unde am instalat un teren de baschet și unul de fotbal. Valoarea investiției este de aproximativ 70.000 de lei cu TVA. Această unitate de învățământ beneficiază, de altfel, de mai multe investiții, urmând să primească și mobilier nou. Recent, aici s-au alocat fonduri și pentru modernizarea laboratorului de Informatică. Vom continua să investim în educație la Târgu Jiu pentru că este unul dintre cele mai importante sectoare, de care depinde dezvoltarea municipiului. Ținta mea este ca toți copiii noștri să aibă șansa de a beneficia de un învățământ de calitate în unități școlare moderne, dotate cu tot ceea ce le este necesar, iar acum pot spune că ne apropiem de aceste standarde pe care mi le-am fixat cu doi ani în urmă”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.

loading...
Loading...

Citește și

SDN Târgu-Jiu are un nou ȘEF. Cum REACȚIONEAZĂ Tudor

Inginerul șef Bogdan Chelaru i-a luat locul lui Ion Tudor, care a fost transferat la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.