Unul dintre cei mai cunoscuți actori din toate timpurile s-a stins din viață

Este zi de doliu în cinematografieGamil Rateb, unul dintre cei mai cunoscuți actori din toate timpurile s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani.

Gamil Rateb, actorul franco-egiptean care a jucat în numeroase pelicule și piese de teatru, s-a stins din viață, lăsând în urmă o carieră impresionantă și o imensă durere în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au apreciat activitatea.

Vestea tristă a fost răspândită de către actorul Sameh el-Seriti, membru al Sindicatului actorilor egipteni, potrivit AFP. Gamil Rateb se pare că și-a dat ultima suflare în propria casă. „Funeraliile religioase vor avea loc la moscheea Al-Azhar, miercuri după-amiază”, a precizat Sameh el-Seriti, fără să vorbească, totuși, despre cauza morții celebrului actor. Cu toate acestea, prima variantă pe care toată lumea o ia în calcul se leagă de vârsta înaintată a acestuia și, evident, de problemele de sănătate specifice.

Născut la 28 noiembrie 1926 la Cairo, Ratib a existat în lumea filmului și a teatrului timp de 65 de ani și a luat parte atât în producții franceze, cât și egiptene.

loading...
Loading...

Citește și

O creatură marină neobișnuită, a fost prinsă în apele din Norvegia

Un pescar din Norvegia a prins o creatură extrem de neobișnuită pe coastele din Andoya. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: