Urmărire cu focuri de armă în Motru


Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Samarinești, a fost urmărit în trafic, marți, în Motru. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras mai multe focuri de armă. După ce l-au prins, agenții au constatat că tânărul nu avea permis de conducere. Oamenii legii au încercat să-l oprească pe străzile din Motru, dar acesta a accelerat și şi-a continuat drumul. Agenții au pornit în urmărirea autoturismului, până în satul Râpa.

„La data de 25 februarie, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Motru au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus, pe bulevardul Trandafirilor din municipiul Motru, de către un tânăr, despre care poliţiştii dețineau date că acesta nu deține permis de conducere. Întrucât conducătorul vehiculului nu a oprit, s-a procedat la urmărirea autoturismului circa 4-5 kilometri, până în localitatea Râpa, unde a fost abandonat pe marginea drumului. Conducătorul autoturismului a încercat să fugă, însă poliţiştii au reușit prinderea acestuia, după executarea a șase focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale. În cauză, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore şi introducerea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, a tânărului de 28 de ani, din comuna Samarineşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, fără a deţine permis de conducere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Miercuri, bărbatul a fost audiat de procurori.

Loading...

Citește și

DECIZIE! S-au închis școlile la Prigoria!

Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, a anunțat, joi, că s-a luat decizia, la nivelul Comitetului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.