Vă salut!

Numai îngrijoraţi!

Îngrijorarea ambasadelor s-a luat şi la Comisia Europeană. Străinii se simt datori faţă de noi, spre binele nostru, să intervină într-un proces natural şi care ar trebui să se întâmple firesc, şi anume, Parlamentul să facă legi care să apere drepturile cetăţenilor din această ţară.

Eu zic să recunoaştem că trăim într-o colonie şi, de acum înainte, să facem bine să cerem voie tuturor Porţilor atunci când instituţiile noastre cum ar fi Parlamentul şi Guvernul au de gând să facă schimbări în propria noastră ogradă. Că nu suntem de capul nostru, clar.

Nu ştiu câţi ambasadori ai României şi-au permis să-şi arate îngrijorarea faţă de măsurile interne ale altor ţări. La noi, s-a putut şi se poate în continuare. Iată că şi Comisia Europeană a fost cuprinsă de îngrijorare: Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape şi cu îngrijorare crescută evenimentele în desfăşurare din România şi nu va ezita să ia măsuri, acolo unde este necesar, pentru a asigura compatibilitatea textului final al Codului penal cu normele Uniunii Europene privitoare la domeniul penal şi la cooperarea poliţienească şi cu standardele internaţionale, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al executivului comunitar, răspunzând unei solicitări a Agerpres.

„Noi, ca şi alţi parteneri internaţionali şi state membre, am subliniat în mod repetat că lupta contra corupţiei şi asigurarea unui sistem judiciar independent şi profesionist sunt de o importanţă fundamentală. Acest lucru se află şi în centrul rapoartelor elaborate de Comisie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Pentru România acum este esenţial să-şi intensifice eforturile şi să evite paşi înapoi faţă de realizările obţinute”, se arată în răspunsul CE, după ce Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului penal.

„În acest context, urmărim îndeaproape reformele privind sistemul judiciar şi ale Codului penal din România. Luăm notă de faptul că reforma Codului penal a fost votată de Parlamentul român. Vom examina compatibilitatea textelor finale ale legislaţiei cu normele Uniunii Europene privitoare la domeniul penal şi la cooperarea poliţienească şi cu standardele internaţionale. Ca gardian al tratatelor, nu vom ezita să luăm măsuri acolo unde este necesar pentru a asigura această compatibilitate”, a adăugat reprezentantul Comisiei Europene.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului penal. S-au înregistrat 167 de voturi „pentru”, 97 ”împotrivă” şi 19 deputaţi s-au abţinut.
Iohannis s-a plâns ieri că majoritatea a fost cea care a decis, numind „fapta” dictatura majorităţi şi va acţiona în consecinţă: va sesiza tocmai Curtea Constituţională ale cărei decizii el însuşi nu le respectă.

În România domneşte absurdul. Noi să fim sănătoşi!

În altă ordine de idei, următoarele mele materiale vor apărea într-un alt ziar şi, de asemenea, acesta este ultimul editorial în Gorj Domino. Vă mulţumesc tuturor, vă salut!

loading...
Loading...

Citește și

Muie, muie dar cu ce?

Prostia m-a copleșit și nu prostia în sine ci numărul minților care o produc? Muia …

9 comentarii

  1. Sa intelegem ca nu mai lucrati la Gorj Domino ? Sunteti cam tanara pentru a fiasa infestata de comunism , pana in maduva oaselor . Trebuie sa intelegeti ca nu traim intr o colonie dar daca totusi UE ne a acceptat la masa ei trebuie sa respectam si regulile democratiei . Adica UE este buna cand baga miliarde de euro in curul nostru insa aceeeasi UE devine nesuferita atunci cand intreaba politrucii care ne conduc de ce fura miliardele de euro pe care aceasta ii aloca pentru dezvoltarea Romaniei sau de ce macelaresc legile justitiei doar pentru un amarat de condamnat( puscarias) precum Dragnea . Cu privire la faptul ca nu o sa mai scrieti articole la Gorj Domino ,,,,,cred ca doar Gorjeanul poate accepta astfel de articole cu caracter comunist cubanez , insa acolo lider comunist este nea’ Predo , nu stiu daca acesta accepta concurenta .

    • Domnu’ gorjanu’ ,Fidel n-a prea fost comunist ,pt.simplu motiv .ca unul din adversarii lui de la Revolutie a fost Liga studentilor comunisti cubanezi, aliata generalului Batista…Revolutia facuta de el a fost o revolutie impotriva propriului tata,mare proprietar de plantatie de trestie de zahar si care avea obiceiul sa calareasca, cat era ziua de mare, sclavele aflate la munca…ideologia utilizata de el in Revolutia cubaneza a avut caracter bolivarian ,nicidecum leninist….revolutia cubaneza l-a adoptat pe Marx [componenta economica] ,numai atunci cand revolutionarii au realizat ca pot muri de foame ,acceptand rachete contra trestiei de zahar…ai mare dreptate…liderii romani din ultimii 28 de ani au crezut ca intrarea in NATO si UE,le va asigura liberul acces la jefuirea Romaniei ,fara sa fie trasi la raspundere…s-au inselat ….acum urla, invocand amestecul ambasadelor in treburile interne….in orice caz cei mai mari dusmani ai Romaniei, sunt proprii politicieni….

  2. E atat de simplu-de la Stefan Andrei incoace,Romania nu a mai avut ministru de externe.Despre Adrian Nastase,care a avut niste realizari(NATO,UE),dar cu pretul urias pe care l-a vazut si il vede toata lumea-Romania colonie de mana a cicisprezecea…!- si considerat de presa,ca inpreuna cu Berlusconi,erau capii mafiei din Europa,a fost mai mult ministru pentru el,decat pentru tara!Despre „diplomatul de cariera” Melescanu,ce sa zici cand vezi nesimntirea la care s-a ajuns!Daca ar fi ministru de externe,daca ar fi barbat,i-ar convoca pe ambasadorii si eurpenii „ingrijorati si preocupati”,i-ar atentiona si la prima repetare,i-ar expulza si declara persona non grata,pentru amestec in treburile interne in Romania,in frunte cu ambasadorul american !Asa s-ar intampla in orice tara civilizata din lume!Cata nesimntire sa ai si sa nu te” ingrijorezi” de protocoalele secrete ale securistilor cu procurorii,cu judecatorii,cu CSM,cu ICCJ,etc.,dar sa ai MCV,sa nu te „ingrijorezi” ca nu se elimina vizele pentru romani, sau ca presedintele Romaniei,nu respecta o hotarare a Curtii Constitutionale,etc.Cat despre ce a-ti scris,de multe ori am citit cu placere,apreciind obiectivitatea si corectitudinea.Va doresc mult succes oriunde a-ti merge si sa ramaneti asa.Cat despre marlanii,ghiolbanii indignati,care mesteca la nesfarsit niste slogane fara fond si forma,lansate de unii „intersati”,nu-i luati in seama!

  3. Treaba e simplă; se apropie alegerile europene şi comisia, majoritar de dreapta, vrea să ajute şi ea cum poate la resuscitarea nevolnicilor săi reprezentanţi din Românica, pentru ca la rândul lor să supravieţuiască la ciolan încă vreo patru ani. Comisia asta este un fel de ..,,sufrageria lui Oprea!. De altfel faptul că habar nu au ce vorbesc se vede din comunicatul lor; SUNT foarte ingrijoraţi dar …VOR EXAMINA. Păi dacă n-aţi examinat, băi pristandalelor, ce v-a îngrijorat ? Ori au sarcina să fie îngrijoraţi ori…AU FOST îngrijoraţi de alţii.Oricum, interesul este să convingă câţi mai mulţi gorjeni( gorjeanul este nu neapărat un trăitor în gorj, ci mai degrabă o specie de cercopiteci electorali destul de răspândită în România) care să le înghită pastilele electorale. Nu vor veni nicicând cu ceva concret dar mizează pe efect. Tot îngrijorare a manifestat şi Departamentul de Stat al SUA. Dar când i s-a cerut respectuos să precizee concret care articole încalcă independenţa justiţiei au plasat asta la ambasada de la Bucureşti şi invers. N-au venit niciodată cu răspunsuri concrete. A contat doar că au mai căzut pe spate câţiva gorjeni. Despre miliardele alea de euro furate despre care vorbeşte gorjeanul nostru , onoratele instanţe, pe legile bune macoviste şi cu judecătorii independenţaţi de Băsescu, spun că le-ar fi furat Cocoş, Sandu, Udrea. Bica, Pinalti, Dumitrean, finul Lambrino şi alţi de pe lângă independenţatorul justiţiei. Despre Dragnea spun că ar fi dat o adresă (n-au dovedit dar au tras concluzia din tonul autoritar!)să se organizeze tombole la referendum,adresă retrasă înainte de a produce efecte. Şi că ar fi consumat încă o sută mii lei(cam 22000 euro) mult mai puţin decât a costat deplasarea minerilor la mitingul lui Băsescu de la Craiova, cu plata unor angajate ce mai lucrau şi pe la sediul PSD. Cam mare diferenţa între asta şi …,,miliardele de euroi”din lozincă. PS. Succes şi multă sănătate doamnă Horvat!

  4. Domnu’ gorjanu’ ,Fidel n-a prea fost comunist ,pt.simplu motiv .ca unul din adversarii lui de la Revolutie a fost Liga studentilor comunisti cubanezi, aliata generalului Batista…Revolutia facuta de el a fost o revolutie impotriva propriului tata,mare proprietar de plantatie de trestie de zahar si care avea obiceiul sa calareasca, cat era ziua de mare, sclavele aflate la munca…ideologia utilizata de el in Revolutia cubaneza a avut caracter bolivarian ,nicidecum leninist….revolutia cubaneza l-a adoptat pe Marx [componenta economica] ,numai atunci cand revolutionarii au realizat ca pot muri de foame ,acceptand rachete contra trestiei de zahar…ai mare dreptate…liderii romani din ultimii 28 de ani au crezut ca intrarea in NATO si UE,le va asigura liberul acces la jefuirea Romaniei ,fara sa fie trasi la raspundere…s-au inselat ….acum urla, invocand amestecul ambasadelor in treburile interne….in orice caz cei mai mari dusmani ai Romaniei, sunt proprii politicieni….

    • Fidel Castro a fost prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez de al infiintarea sa în 1965.Avea 38 de ani.
      A transformat Cuba in primul stat comunist de pe continentul american.
      A nationalizat industria, a colectivizat satele si a expropriat proprietatile private.

      Faptul ca nu a ajuns deputat in anii 50, din partea unui partid minuscul, la 25 de ani, l-a facut ” sa o ia razna”……..
      Restul e istorie, trebuie citita nu interpretata.

      Ne vedem pe ENCELADUS !!!

      • Nu avem cum sa ne vedem pe Enceladus in viitoarea mie de ani….pt. simplu motiv ca este multa apa care sare cu presiune din mantaua satelitului….cubanezii n-au avut industrie ,singura lor resursa in afara trestiei este nichelul ,resursa pe care Castro a refuzat sa o exploateze …. resursa asta a vrut sa o exploateze Ceausescu, dar a fost refuzat politicos….legatura intre Romania si Cuba a fost una simbolica chiar si in domeniul comercial….in orasul Targu-Jiu a trait pana de curand fiica primului primar postrevolutionar al Havanei ,martora a Revolutiei cubaneze….Si totusi Castro a privatizat ceva in CUBA ,industria prostituatelor si lacasurile de cult catolice,Castro fiind foarte tolerant cu religia….Cuba in epoca Castro a stralucit in domeniul tratamentelor medicale ale unor boli incurabile….poate totusi ne vedem pe Enceladus in 4018….ISTORIA nu trebuie citita si nici interpretata, ci evaluata dupa fapte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: