sâmbătă , 21 septembrie 2019 - 18:32

Vâlceanu, critici dure la adresa „Doinei Gorjului”

valceanu

Dintre puținele voci ale opoziției din Consiliul Județean Gorj, cea mai sonoră este a lui Dan Vâlceanu, șeful PDL Gorj. În ultima ședință, Vâlceanu a criticat dur Ansamblul Doina Gorjului.

Consilierii județeni au aprobat, în ședința de joi, alocarea unor fonduri bănești pentru mai multe instituții din Gorj, sumele care vor ajunge la Ansamblul Artistic Doina Gorjului deranjându-l pe Dan Vâlceanu, liderul PDL Gorj. Acesta a spus că, de cele mai multe ori, alocarea de fonduri prin CJ se face pe alte criterii decât cele care ar trebui, iar Doina Gorjului ar trebui să ia exemplu de la Școala Populară de Artă și să facă rost de bani din altă parte. „Din păcate, eu nu am văzut prea multe spectacole oferite pentru gorjeni de către Doina Gorjului, bineînțeles, în afara campaniei electorale. Ar trebui ca cei din conducerea Ansamblului să ia exemplu de la Școala Populară de Artă și să își facă singuri rost de bani. Primesc foarte mulți bani de la CJ Gorj, prea mulți pot să spun, și nu este în regulă. Eu nu critic realizările artiștilor, participările la festivaluri și așa mai departe, doar spun că ar mai putea face și dânșii rost de bani, pentru ca banii de la CJ Gorj să meargă acolo unde este cu adevărat nevoie de ei. Pot să spun că finanțăm agresiv Doina Gorjului. Iar Festivalul Maria Lătărețu este al Școlii Populare (replică dată lui Ion Călinoiu n.red.)”, a afirmat Dan Vâlceanu, liderul opoziției din CJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

LUPTA pentru PRIMĂRIA Târgu-Jiu. Fost SENATOR: Florescu pleacă cu PRIMA ȘANSĂ

Ex-liderul fostului Partid Democrat Liberal Gorj, Ion Rușeț, a vorbit, la un post local de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: