Vâlceanu, desprea Legea Pensiilor: NECONSTITUȚIONALĂ


Deputatul PNL a criticat, într-o conferință de presă, actul normativ. Dan Vâlceanu susține că legea nu are nicio legătură cu principiul cotributivității sau alte principii care se aplică unei legi a pensiilor.

Liderul PNL Gorj spune că peste 60% din românii care vor ieși la pensie în urma noii legi vor avea pensia minimă. În plus, Vâlceanu susține că românii care au lucrat în grupa I de muncă pe actuala lege, atunci când vor ieși la pensie, vor încasa mai puțini bani. „Pe actuala lege, cei care au lucrat în grupa I de muncă, vor primi o pensie mai mare decât vor primi pe legea care a fost acum votată. Și o să vă și demonstrez cum. Haideți să luăm un punctaj de 60 de puncte. Pe actuala lege, aceste 60 de puncte sunt împărțite la numărul de ani, care este stagiul de cotizare, adică 20 de ani pentru grupa I și revin câte 3 puncte de pensie. Punctul de pensie pe care a fost construită legea, în anul 2021, când va intra ea în vigoare, a fost calculat la 1845 lei. Cele 60 de puncte pe care le vei câștiga în 2022, înmulțite cu 75 lei punctul de pensie, vin cam 4200. Deci, undeva la 1100 de lei, îți iese pensie mai mică pe actuala lege. Practic, cei care au lucrat în grupa I de muncă vor fi dezavantajați de condițiile noii legi”, a conchis deputatul.

Grupa I de muncă doar la SE Craiova

Dan Vâlceanu este nemulțumit că doar angajații Sucursalei Electrocentrale Craiova vor beneficia de grupa I de muncă și nu toți angajații CEO, conform actualei legi a pensiilor. Deputatul a venit cu un amendament în Comisia de Muncă, însă i-a fost respins de deputații PSD și ALDE. „În ceea ce privește minerii și energeticienii din Gorj, și acum în legea 263 și a fost preluat și în actualul proiect de lege, în anexa 3, care cuprinde societățile comerciale, ale căror locuri de muncă au condiții speciale și primesc grupa I de muncă este trecută doar o subunitate a CEO, Electrocentrale Craiova. Am depus un amendament să fie trecută societatea în ansamblu, nu poți să treci doar o subunitate. Din câte am înțeles de la mineri și energeticieni, cei din Craiova, fiind trecuți în anexa 3, primesc grupa de muncă I, cei din Turceni primesc grupa a 2-a, au condiții deosebite, iar cei din Rovinari au condiții normale, nu au niciun fel de grupă. Le-am expus toate astea în comisie și că am avut în ultimele luni o mulțime de accidente grave de muncă, să-i fac să înțeleagă că această meserie este o muncă în condiții de periculozitate maximă. Nu au vrut să asculte, au respins și acest amendament”, a mai spus parlamentarul.

loading...
Loading...

Citește și

Cum a vândut Direcția Silvică Gorj „pielea ursului din pădure”! Un afacerist a oferit 510.000 de lei pe nimic! Statul i-a reziliat, ulterior, contractul! 😊

Despre mafia lemnului și devalizarea pădurilor presa a semnalat, de-a lungul vremii, sute sau mii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: