sâmbătă , 16 noiembrie 2019 - 3:42

Vârsta de pensionare. Se are în vedere modificarea legislației

Deocamdată, totul este la nivel de dezbateri. Pe masa senatorilor a ajuns un proiect de act normativ chemat să modifice și să completeze Legea pensiilor. Pentru o anumită categorie de salariați.

Concret, autorii inițiative legislative propun ca, din punctul de vedere al vârstei de pensionare, dansatorii să fie plasați la același nivel cu balerinii și acrobații, care se retrag mai devreme din activitățile pe care le desfășoară.

În nota explicativă se precizeaă că persoanele care practică dansuri populare, dans modern sau contemporan se antrenează și fac aceleași eforturi fizice zilnice precum balerinii, iar consecințele pe planul sănătății, odată cu înaintarea în vârstă, sunt de cele mai multe ori iremediabile.

“Efortul fizic exagerat poate avea, însă, consecințe dintre cele mai grave. Majoritatea persoanelor care exersează un dans de performanţă sau balet, au dureri puternice de genunchi, de gleznă, sau musculare. Astfel, dansatorul şi dansatorul popular trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii de pensionare ca şi dansatorul de balet pentru că fiecare persoană care profesează cu seriozitate, dansează, diferenţa între cele 3 tipuri este doar modul de dans învăţat şi exersat”.

Propunerea legislativă are în vedere modificarea și completarea unui singur articol din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Astfel, la articolul 50, alinetul (2) se propune următoarea formulare:

“b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), cu excepţia balerinilor, dansatorilor, dansatorilor populari şi acrobaţilor pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 43 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi“. Termenul de emitere a avizelor este sfârșitul lunii noiembrie, astfel că propunerea legislativă va intra în dezbaterea Senatului la începutul lunii decembrie. Ca să intre în vigoare însă, ea trebuie adoptată ulterior în Camera Deputaților, care va da votul final.

loading...
Loading...

Citește și

Se lansează bancnota de zero euro

Prima bancnotă în euro a Poloniei va fi lansată pe 24 noiembrie pe aceasta fiind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: