Vezi ce cariere miniere se închid și cum arată mixul energetic al CEO!


Sorinel Boza, președintele Directoratului CEO, a clarificat aspectele pe care le include Memorandumului adoptat de Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. Șeful companiei energetice a făcut precizări cu privire la împrumutul pe care-l va accesa compania pentru achiziția certificatelor de CO2, dar și referitor la planul de restructurare al CEO, parte integrantă a memorandumului, adică închiderea unor cariere miniere și trecerea unor grupuri energetice pe gaz, măsuri care sunt incluse în programul de decarbonare asumat de companie.
Boza a ținut să-i asigure pe salariații CEO că nu vor avea loc disponibilizări.

Împuternicirea Ministerului de Finanțe să acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordării unui împrumut de trezorerie în valoare de 1,2 miliarde de lei societății CE Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare, după parcurgerea etapelor prevăzute de legislația aplicabilă pentru ajutoarele de stat și după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene; Aprobarea transmiterii documentației de prenotificare și notificare către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare, urmând ca în termen de șase luni de la acordare, dacă va fi rambursată suma, acest ajutor de salvare se transformă într-un plan de restructurare , iar Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va notifica comisia pentru un ajutor de stat pentru restructurare. Acestea sunt cele două puncte din memorandumul adoptat de Guver la finele anului trecut, ”singura soluție pentru CEO”, așa cum a fost prezentat documentul la acea vreme.
Sorinel Boza, președintele Directoratului CEO, a adus unele clarificări cu privire la împrumutul pe care-l va accesa compania pentru achiziția certificatelor de CO2, dar și referitor la planul de restructurare al CEO.
”Acest ajutor de restructurare se va întinde pe perioada cât CEO și România s-au angajat să finalizeze programul de decarbonare, până atunci noi primim banii, adică diferența de bani pe care n-o avem, ca și anul acesta, 400 de milioane de lei vin din fonduri proprii, 1,2 miliarde vind din ajutorul acesta de salvare, până în 2025 când CE Oltenia va funcționa într-un propriu mixt energetic. Adică, astăzi, de la o putere instalată pe cărbune de 3.240 MW, vom ajunge la 1.980 MW pe cărbune, vom avea 1.400 MW pe gaz și vom avea 300 MW pe fotovoltaic, asta însemnând o putere instalată de aproximativ 3.700 de MW cu aproape 500 MW putere instalată mai mare decât avem acum”, a declarat Boza.
Deși vor fi închise patru cariere miniere în următorii șase ani, președintele Directoratului a dat asigurări că nu vor avea loc disponibilizări de personal, iar planul de restructurare nu conține concedieri colective.
”În perioada următoare se închid capacități de producere cărbune, natural. Adică, spre sfârșitual anului 2021, Cariera Rovinari își termină rezerva, în 2024, Cariera Peșteana își termină rezerva, în 2026, Cariera Lupoaia își termină rezerva, iar tot în 2024, Cariera Husnicioara își termină rezerva. Sunt patru unități care-și închid activitatea, natural.
Vom construi cele patru blocuri pe gaze: blocul de la Craiova 2, de 200MW, blocul 8 Ișalnița, ambele cu finalizare în 2025 și blocul 7 cu finalizare în 2026 și blocul 3 de la Turceni care se va termina la sfârșitul lui 2025, începutul lui 2026.
Oamenii nu trebuie să-și facă griji, nu vor pleca oameni acasă. Avem cereri de pensionare, ies oamenii la pensie în perioada asta, nu vor fi disponibilizări și îmi asum ce spun”, a conchis Boza.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

Un comentariu

  1. iustin ionita ionescu

    Un mix energetic este necesar pt judetul Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.