Postul de consilier personal al preşedintelui CJ a rămas vacant după ce Ion Călinoiu a plecat la şefia Serviciului de Gospodărie a Apelor Gorj. Pasti a declarat că a lăsat parcul într-o stare foarte bună şi a promis că îl va ajuta cu tot ce poate pe cel care va veni în locul său la conducerea parcului. În următoarele şase luni, Consiliul Judeţean trebuie să desemneze o persoană care să conducă parcul de la Sadu, până atunci, interimatul va fi asigurat de Nicolae Pecingină, fostul adjunct al lui Pasti.
„Am luat vineri decizia de a-mi da demisia de la Parcul Industrial Sadu. Am reuşit să ţin acest parc funcţionabil, deşi a fost o perioadă grea, o perioadă de sărăcie. Domnul Cosmin Popescu mi-a propus ca de astăzi (luni, n. red.) să ocup funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean. Sper ca experienţa mea în administraţie să fie de folos pentru Consiliul Judeţean şi să-i fiu de folos şi domnului preşedinte Cosmin Popescu. La Parcul Industrial, domnul director Pecingină este interimar, urmând ca reprezentanţii Consiliului Judeţean, în termen de şase luni, să facă procedura de selecţie. Este o procedură destul de greoaie pentru că condiţiile sunt foarte restrictive şi foarte puţini oameni ar îndeplini condiţiile să meargă acolo, însă aceşti oameni au funcţii mai bune şi parcul industrial nu este foarte atractiv pentru ei. Sper ca cine vine după mine sper să fie ajutat mult mai mult. Situaţia este una extraordinar de bună. Sunt în cont peste jumătate de miliard, nu avem nicio datorie. Societatea este curată din toate punctele de vedere. Eu o să încerc să-i ajut cât pot de mult cât timp sunt aici (la Consiliul Judeţean, n. red.)”, a declarat Pasti.