Vezi dacă LIDERII din CEO semnează CCM-ul!


• Ce spun Iovan și Crețan

Negocierile sindicate-administrație pentru noul contract colectiv de muncă din Complexul Energetic Oltenia se apropie de final.

Liderii sindicali și șefii CEO au discutat, până acum, despre facilitățile de care minerii și energeticienii ar urma să beneficieze în acest an, dar și despre programul de disponibilizări. S-a stabilit ca angajații CEO să primească două prime de câte 1000 de lei de Paște și Crăciun, și una de 950 de lei, de ziua meseriei. Eugen Iovan e mulțumit de bonusurile obținute și anunță că va semna contractul colectiv de muncă. Liderul sindical de la Turceni nu crede că, anul acesta, vor fi disponibilizați mai mult de 1000 de oameni din companie.” Anul trecut, au fost aprobate 4000 de disponibilizări, 2000 pe anul 2016 și 2000 pe anul 2017. Ați văzut că administrația nu a reușit să ne impună sindicatelor să plece 2000 și au plecat 800. Au plecat doar pensionabilii și voluntari. Pentru acest an, de la 2000 de disponibilizări, am reușit să ajungem la 1000. Nu am făcut un troc cu administrația, în sensul că să acorde acele prime și noi să fim de acord cu concedierile. Nu trădăm noi salariații”, a declarat Eugen Iovan.

Crețan: NU semnez CCM, dacă nu se rezolvă problema claselor

Constantin Crețan spune că dacă administrația nu va rezolva problema claselor de salarizare mici ale unor mineri din companie, nu va semna contractul colectiv de muncă. “După runda de negocieri cu administrația, am reușit să mai ridicăm cuantumul primelor la suma de 1000 lei. De asemenea, am obținut suplimentar o zi liberă pentru toți minerii și energeticienii de ziua lor. Nu am reușit să rezolvăm problema claselor de salarizare pentru personalul care este defavorizat pe grila de salarizare. Nu s-a făcut niciun troc. Administrația CEO să înțeleagă că trebuie să rezolve problema discrepanței care există între salariații. Se dau sporuri de fidelitate la oameni care nu au nimic în comun cu producția și sunt mascate sporurile de condiții deosebite, dar tocmai din cauza liderilor de sindicat care au negociat prost în anii trecuți. Dacă nu se va rezolva problema asta, nu voi semna CCM-ul”, a precizat liderul Sindicatului Lignitul Oltenia.

loading...
Loading...

Citește și

Lumină, doar de la lumânare! După ce i s-a furat cablul de curent, un localnic sărac din Berlești a ajuns să fie tot el cercetat de poliție!

Un echipaj de poliție din Berlești s-a prezentat, săpămâna trecută, la locuința unui cetățean cu …

3 comentarii

  1. Chiar nu stiati de ce olaru-electricianu nu-si publica CV?! Pentru ca scoala lui la Aca(epi)demia Jiul de Sus e echivalenta cu 240 credite, adica STUDII DE SCURTA DURATA in sistem Bologna!
    Ce pacate pe capul CEO sa fie condusa numai de submediocri?!
    petroniu – electrician, subinginer la 30 ani, jurist la 40, sofer cat. C, D, E.
    olaru – electrician, jurist cu studii de scurtă durată la 40 ani.
    iacob – subinginer, inginer la 51 ani.
    trofin – media 6, ciurel – media 6.
    Boza, mataluta cum stai?

  2. Poftiti la spectacol… lume, lume. Astazi mare circ mare. Se „bat in cuie” biblicii saraci cu duhul directori de directii ai CEO. Semi-doctii si auto-doctii, ex-electricienii scoliti la 40 ani, petroniu-olaru. Daca petroniu – spaga(t) se mai da in stamba cu… english si are strong support de la mancatorii de bani elaboratori de proiecte care umplu la refuz arhivele, in cazul lui olaru-electricianu miroase a iz penal… pe vechiul si noul cod.
    Boza, tie ti-e opozabila si L 31 nu numai OUG 109, asa ca nu te poti prevala ca n-ai stiut ca tii in functie de director pe unul cu studii de scurta durata!

  3. IOVANE RAMAI TOT UN NENOROCIT DE LIDER! AI AVUT SI VEI AVEA TOT INTERESUL SA-TI PROMOVEZI NEAMURILE SI FAMILIA,NICIDECUM SALARITII. NU TIE GREU SA DUCI ATATIA BANI ACASA [5-6 LEFURI PE LUNA ?] TI-AI VAZUT VISUL CU OCHII , TI-AI PROMOVAT SI ODRASLA SEF LA DESULFURARE ! TE-AI REALIZAT PTR 3 GENERATII ,CAND ALTII NU PUTEAU SA IA O CLASA . AR TREBUI SA STAI IN FUSTA LA USA LU” MARIN CARE TEA FACUT OM{ DINTRUN LACATUS SI FIUTO DINTRUN SOFER MINPREST]. SA-TI DEA DUMNEZEU UN COPIL SA-TI FIE SI FRATE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: