sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 10:04

Viceprimarul din Polovragi și-a dat în gât cetățenii și prietenii, la Securitate. Nume de cod: „Protopopescu”


„Protopopescu”. „Sursa Protopopescu”. Sub acest nume de cod s-a ascuns, înainte de 1989, actualul viceprimar al comunei Polovragi, Ion Constantinescu, ales în 2016 consilier local în comună, din partea PNȚCD. Potrivit Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității, actualul vice a intrat în atenția Securității în anul 1985 când a fost prins că asculta postul de radio Europa Liberă, ca trei ani mai târziu acesta să ajungă să scrie, personal, deja primele note informative pentru fostul organ opresiv, semnând Angajamentul prin care și-a preluat numele conspirativ.

La aproape un an de la candidatura sa la alegerile locale, în care a semnat că nu a fost colaborator ori lucrător al fostei Securități, actualul viceprimar de Polovragi, Ion Constantinescu, a primit un răspuns deloc neașteptat de la organismul care se ocupă cu studierea arhivelor SECU. Mai exact, CNSAS a făcut public în luna mai, anunțând totodată Consiliul Local Polovragi că vicele Ion Constantinescu a scris note informative pentru Securitate, fiind pus să supravegheze persoane cunoscute cu un comportament ostil la adresa partidului, persoane aflate în atenția acestui organ în localitate.

„Domul Ion Constantinescu este titular al dosarului fond informativ nr.I 861579(cota CNSAS). Domnia sa a fost urmărit fiind semnalat că audiază și colportează știrile transmise de postul Europa Liberă, fapt pentru care a fost avertizat de organele de securitate la data de 30.07.1987; în acest context a scris două declarații referitoare la aspectele pentru care a fost avertizat. Ulterior acestei perioade, în 1988 a fost recrutat cu scopul supravegherii persoanelor cunoscute cu un comportament ostil la adresa partidului, aflate în atenția organelor de securitate, de pe raza comunei Polovragi, județul Gorj’’, transmite CNSAS în adeverința dată anul trecut.

S-a dat cu securiștii la un an și jumătate înainte de Revoluție

În același an, actualul viceprimar de Polovragi, devenit între timp ,,Protopopescu”, dă în gât primii cetățeni, pe care îi numește prieteni.
,,La data de 28.06.1988, Ion Constantinescu a semnat un Angajament prin care preia numele conspirativ PROTOPOPESCU. Direcția de specialitate a identificat următoarele informații transmise Securității de către Ion Constantinescu: Notă de relații, 28.06.1988, olografă, semnată olograf indescifrabil, obținută în procesul recrutării: Cunosc și sunt prieten cu A.P., în trecut cunosc că juca jocuri de noroc, pot discuta cu acesta probleme politice. M.N. îmi este prieten, în ultimul timp insistă să se angajeze factor poștal la oficiul Polovragi. Cel mai bun prieten al meu din comună este L.M.”, relatează, în același document, CNSAS.
O a doua notă informativă dată în procesul de recrutare a lui Protopopescu, apare datată tot cu 28.06.1988, tot olografă, semnată indescifrabil. „Sursa vă informează că în ziua de 12 iunie mă aflam la Restaurantul de centru din Polovragi unde era și A.P. și acesta m-a rugat să intervin la fiul său, motivând că sunt cei mai răi oameni din comună. Vă informez că A.P. se referea că acum sunt timpuri bune, oamenii trăiesc bine, nu mai e situația ca pe timpul lui să sufere poporul de multe probleme. De față au mai fost și N.I. și S.D’’, se arată în cuprinsul acestei ultime note.

A scăpat fără patalamaua de lucrător! A rămas doar „ciripitor”

Deoarece notele lui Constantinescu nu au făcut trimitere la activități potrivnice „regimului totalitar comunist”, CNSAS a decis că viceprimarului de Polovragi nu i se poate reține calitatea de colaborator al Securității, așa cum este definită ea în lege. Nu sunt indicii nici că informatorul a fost ofițer al fostei Securități, motiv pentru care nu i se poate reține nici calitatea de lucrător al fostului organ opresiv.
Nota de constatare poate fi studiată la sediul CNSAS, în timp ce viceprimarul de Polovragi a avut la dispoziție 30 de zile de la primirea adeverinței, pentru a o contesta la Curtea de Apel Craiova.

O echipă pestriță

Constantinescu, în ciuda trecutului dezvăluit recent, face deja echipă de un an și jumătate cu Gheorghe Epure, primarul PSD al comunei Polovragi. Cei doi pare că se înțeleg bine deoarece scandaluri nu au existat în CL Polovragi, deși majoritatea este una foarte atipică pentru primăriile din Gorj. Epure își trece proiectele cu ajutorul celor 3 consilieri PSD, celor doi PNȚCD, a consilierului PER și a celui de la Partida Romilor. În Opoziție se află doar cei doi consilieri PNL.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Un comentariu

  1. PNL are 3 consilieri la Polovragi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: