Cine sunt VIP-urile locale audiate în dosarul de evaziune de jumătate de milion de euro „VIDEOCHAT LA SALOANELE DE FRUMUSEȚE”

Zece persoane au fost audiate, ieri, la sediul IPJ Gorj, într-un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ o jumătate de milion de euro. Este vorba de tineri și tinere din Tg-Jiu, proprietari ai unor saloane de înfrumusețare și masaj, cunoscuți în oraș pentru preocupările lor în domeniul fitness/culturism. Printre cei care au dat declarații la poliție s-au aflat Mihai Feroiu și soția sa, Bianca, Gabriel Drulă și Claudiu Pârcălabu, zis Treanță.

Polițiștii au efectuat, în această dimineață, 16 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Târgu-Jiu, pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fiind vizate unele saloane de înfrumusețare ce desfășoară activitatea de videochat.
Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cu sprijinul celor de la Ordine Publică și SAS, din cadrul IPJ Gorj, au efectuat, marți dimineața, 16 percheziții la saloane de înfrumusețare din Tg-Jiu, și la domiciliile proprietarilor acestora, a căror activitate era, în realitate, de videochat. Polițiștii au ridicat mai multe unități de calculator, iar zece persoane, care au calitatea de suspecți, au fost duse la audieri, în stare de libertate.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj care au suspiciuni că, în perioada 2012-2017, mai multe persoane au realizat venituri din videochat, fără ca acestea să fie declarate pentru a fi supuse impozitării și taxelor legale.
Printre cei care au fost aduși la sediul IPJ Gorj pentru a da declarații se numără soții Bianca și Mihai Feroiu precum și Gabriel Drulă cu soția sa.

Bianca, campioană la culturism și …videochat. Feroiu, exclus pe viață

Aceștia sunt practicanți de culturism și fitness, soția lui Feroiu, Bianca, are 32 de ani și este cunoscută în țară după ce a reușit să devină campioană națională la culturism, la o anumită categorie, în urmă cu patru ani. Bianca, fostă Mic, s-a căsătorit cu Mihai Feroiu în 2014 și e mult mai cunoscută pe site-urile pentru adulți unde practică videochat. Mihai Feroiu are 39 de ani și a fost suspendat din activitatea sportivă, pe viață, de către Federația Română de Culturism și Fitness, în 2009, după ce a fost depistat pozitiv la un control doping.
Printre suspecți se numără și Claudiu Pârclabu, fost Treanță, care face parte din cercul de amici ai lui Feroiu și Drulă. Niciunul dintre cei zece suspecți nu a fost reținut.
Percheziții au avut loc și la mai multe saloane de înfrumusețare din oraș, printre care și la ”Fabrica de frumusețe”.
Trebuie amintit că prejudiciul în acest caz este estimat la 500.000 de euro, iar gruparea culturiștilor este recunoscută pentru opulența pe care o afișează, majoritatea dintre ei fiind proprietarii unor autoturisme BMW de zeci de mii de euro.

Loading...

Citește și

Un polițist din Gorj, cu familia la emisiunea „Ce spun românii”: Cabral: „Îi place să cânte în baie și consideră că are voce”

Un polițist din cadrul IPJ Gorj, Elvis Găvănescu, a participat, joi, cu familia, la emisiunea …

50 comentarii

  1. Mihai ionescu

    Foarte bine le face! Infractorii dracu de nenorociți care influențează tineretul car e o direcție greșită in viață! Ar trebui să se facă cercetări si referitor la prostituția organizată care se practică în tg jiu in apartamentele închiriate!

    • Ai dreptate. Pe bune. Ei sunt de vina ca aveti copii dobitoci care nu au habar sa vorbeasca, injura ca la usa cortului, baga alcool ca pe apa, fumeaza etnobotanice etc. In plus tot ei sunt de vina ca aproape jumatate din elevii de-a 12-a sunt niste dobitoci si nu au fost in stare sa ia bacul. Tu ca parinte nu ai nici o vina ca te-a durut in belengher de copil.

  2. Femeia asta este insarcinata si voi publicati mizerii de genul asta , sunteti sute care ii pupati in cur la sala si v-ati dori sa faceti ce fac ei, doar ca nu stiti procedura …mi-e scarba …

  3. E insarcinata fata?cu cine?ca ala muschiulos o are mica si nu se ridica,sa fi ramas gravida saraca fata traumatizata in fata camerei video?condoleante raposilor acestora….

    • Handicapato daca este culturist asta nu inseamna ca o are mica. Stiu ce zic. Ti ar fi dat nasul sa i- o sugi in pic si nu te-o fi bagat in seama.

      • Fa tereza(daca esti femela), ba dobitocule(daca esti mascul) nu ai de unde sa sti ce zici, probabil si tu esti un „culturist” care isi baga toate vibratoarele posibile in poponet, cu un cuculet la fel de mic ca si al lor, asa ca nu te mai da de cur in sus. Cius

        • Fă alooo sânt femela si precum am zis stiu ce zic cind ma refer la p…. unui culturist. Stiu ca muriti toti prin oras si va uitati cu invidie la ei si va zgiriati pe ochii . Poate crapati intr-o zi. Cius

  4. Niste gaozari , practicanti de laba in web’cam

    • Mai trebe si sa poti si sa ai cu ce sa faci ce fac ei, arata intr-un mare fel baietii aia. Nu frustrati cu p`la mica ca tine.

      • SUNTEM O ȚARĂ DE CACAT

        Ma bucur sa vad ca sunt si oameni cu caracter si cu capul pe umeri, care își vad de viețile lor si nu comentează urat la adresa nimănui. JOS PĂLĂRIA!

  5. Sunteti niste oameni penibili , sa va fie rusine ! Unii dintre voi aveti tupeu sa lasati aici comentarii urate doar datorita faptului ca nu vi se publica profilul, altfel nu cred ca ati fi in stare sa le spuneti asta si in fata, oamnei de nimic ce sunteti! Sunteti asa rai si invidiosi! Comentati la adresa lor, dar la adresa oamenilor care va fura banii de la stat??? Pai vedeti mai oamenilor ce caractere aveti! Ar cam trebui sa mai dati cate-o tura prin fata oglinzii cu siguranta nu a-ti mai dat de mult de va credeti in masura sa judecati acesti oameni!

  6. Hey guys …

  7. Sterge-ti ma dracului postarile astea, ca femeia este gravida, pote face doamne fereste avort spontan, vreti sa aaveti un copil pe constiinta neinascut??? Bai oameni de nimic, nu va ganditi cand postati toate cele si la consecinte! Terminati-va cu chestiile astea,interesati-va inainte si de sanatatea omului si de toate ,cand postati asemenea chestii ,dac psihicul omului poate face fata, nu doar da publicitatea ziarului vostru de caca!

  8. astia fiind barbati !? Eu cred ca arata mai bine ea ca…barbat ! Oricum astia incearca un echilibru,frustrati vor fi toata viata . Dzeu a dat ,tot el a luat !

  9. ‘Gruparea Culturistilor’ :)) de unde le scoateti frate

  10. Sunt gây:))))) Ai este. Gravidă. Vai te.capul eiii ……

  11. Niste gunoaie care fac banii din prostitutie si se calaresc in grup si intre ei cum e pircalabu ala ca si asa e condamnat isi da femeia la calarie sai produca bani.

    • Da asa e….si el si Cucu Cristian si Ionuț Bulai sunt alți 2 care fac prostituție si isi dau femeile pt sa se prostitueze ….si mai au si copii cu ele ce oameni nu le e rusine

      • Si de aia nu dormiti voi. Videochat-ul nu inseamna prostitutie oameni buni. Mai bine ati citii un dex ceva.. Si se „calareste” cu sotul ei. Nu cu alti indivizi 😉 frustratiilor

  12. Stero for live = video kkt pardon chat . Ce meserie su oamenk astia ca nu inteleg ! Masturbatori pe net ? Rusine ….o sa aiba si ei copii care peste cativa ani vor merge la scoala si vor fii intrebati : Ce lucreaza parintii tai ? Iar ei vor raspunde : Se masturbeaza la web-cam ..pam..pam

  13. Macar se masturbeaza pe bani, voi va masturbati de foame …Pam-Pam-pam

  14. Bag de seama ca ” esteti ” multi frustrati pe aici. Ce sunteti ofticati ca au ei masini si bani facuti din video chat. Faceti si voi daca va tine fizicu si cuculetu. Bravo lor ca au facut banii la care voi doar visati in fiecare noapte inainte sa va treziti si sa mergeti la job-ul vostru mizer unde mai mult ca sigur visati cu ochii deschisi la o viata ca a lor.

  15. Un labagiu rămâne labagiu indiferent ca o face sau nu pe bani.
    Daca știu sa se vândă, bravo lor.Daca fac prostituție sau încalcă legea sa plătească in consecință , insa pana la proba contrarie hai sa nu-i martirizam si sa urmărim ancheta.

  16. Ba frate multi frustrati mai sunt in orasul asta ,supararea mare este ca voi o frecati pe stomacul gol iar altii pe bani ,sunt multi dintre voi care daca ii vedeti prin oras ii salutati iar apoi va bucurati de raul lor si ii barfitu pe la colturi,vedeti-va fratilor de treaba voastra cum isi vad si ei de a lor ca nu va deranjeaza pe voi cu nimic ciudosilor ce sunteti.

    • Bai iudiotule problema nu e ca fac sex sau se fut pe bani sau fac video chat, poa sa faca wc public din corpul lor dacă pot. Problema e ca nu plătesc TAXE la stat si impozite pt banii pe care îi FAC! Un om amărât dacă are si el un apartament sau o afacere mica si nu plătește taxele il execută, iar infecții ăștia fac pagube de milioane de euro

  17. Ia dați mi mesaj bărbaților pe contul meu de face book ../ astia cu sânge in instalație ..feroiu sunt

    Si vreau sa profit de aceasta ocazie pentru a mi cere ScuZe ABSOLUT NIMĂNUI

    ASTEPT MESAJE CA DE BĂRBAT LA -‘ gay’

    • „pretenaș” mă întreb cu dracu ai luat bac-ul cu carențele astea. se pare că limba română e mai grea decât halterele tale. hai sictir!!!

  18. si la întâlnirea cu tine ce să aducem? sticle de 0,5l sau 0,3l, că nu știm ce-ți place să folosești, având în vedere că plasa cu jucării a fost „confiscată”…. 🙂

  19. Pai ce facem domnilor jurnalisti ? Am sters pozele si articolul cu ” masculinitatea ” lui Mihaitza ? Pai cum mai calculam noi IQ-ul ? V-a luat Mihaitza la rost de ati sters articolul cu ” problema in mana ” ? S-a dus draq ” verticalitatea ” voastra . V-a pus ” muschiulet ” la ” orizontala ” ? PENIBILI

    • poate le-a promis un dans la „bara” sau un număr de magie cu sticle… Cum dispar mai multe sticle în C_ruleț. 🙂

  20. Drula tot mai mare e viteza la internet in Romania,asa e ?

  21. Ce sticle ‘alt john’ , BORCANE !

  22. Unde ii gasesc si eu pe acesti barbati frumosi,am putea sa ne facem de cap.

  23. Ma poti gasii pe mine 🙂

  24. GORJULE, dar plin de ura si invidie esti. Sunt aprox 4 mil de romani ce trimit bani in tara si jumatate din familii il au pe cate unul de-al lor plecat la un serviciu de sclavi!!! Hai sa ii impozitam, nu? Ce bine ii va fi tarii astfel…Acesti tineri se pare ca presteaza servicii pt firme din strainatate legale ce platesc taxele in tara de resedinta. Si atunci ce va deranjeaza, stimabililor? V-au umblat in portofel? Aveti o minima logica in a face o paralela in ceea ce am spus mai sus? De unde atata ura pe voi? Va jigneau prin oras, va bateau, faceau scandaluri, acte sexuale in locuri publice? ORI ESTI PUDIC, GORJULE? Sexualitatea debordanta te inhiba, nu-i asa? Azi ai invatat prima lectie: Vibratorul. A durut??? Mi-e scarba de voi oameni de nimic cu mentalitate de rahat. De ce sa moara capra vecinului de batranete? Sunteti dominati de ura, invidie si lipsa de bun-simt. Lasati amenintarile ca e hilar. Nu e cazul. Sunteti doar o bucata de carne ce a prins viu grai. I-auzi lume, GORJUL far’ de pacat a aruncat dintai cu piatra. Behave!!!

    • Esti prost de puti, poti sa lucrezi ca maturator in Anglia,daca trimiti in tara peste o anumita suma se impoziteaza asa e LEGEA, iar LEGEA e pentru toti indiferent ca iti bagi vibratoare in c*ur sau dai cu matura,ai inteles? Daca erau oameni ‘buni’ cum zici tu nu mai comenta atata lume si le tineau partea,eu ii stiu doar din vedere dar par niste impresari,au un aer superior ca vezi doamne nu stiu ce afaceri invart ei, pai aici e vorba de respect, una e respectul pentru cum arata pentru ca e greu sa ajungi acolo,alta e respectul pentru cum faci banii, poti sa ai si 50 de kg dar daca esti om de afaceri toti te respecta, poti sa ai 110 kg dar daca iti bag vibratoare in c’ur ,ai inteles ideea?

      • Da. Am inteles ca esti un agramat. Ia o pauza caci gafai in limbaj si mai asterne cate un punct. Ce ma intereseaza ce faci tu in lumea aia ta mica? Vorbesti de respect si asa iti incepi mesajul? M-ai inchis! Ce sa zic? Bravo, puta! De-ai ca tine sa tot fie! Ai tu ce ai cu vibratorul. Nu te poti abtine. Te mananca in dos. Ce sa fie, ce sa fie? Cat despre legi nu are rost sa dezbatem ca nu am citit aceleasi carti.

  25. Bai băieți ! Voi pozați in vedete cu mușchi si voi va băgați vibratoare in coor ? Pai unde mai e băieția din voi când faceți laba pe net si va Băgați in anus vibratoarele !!!! Hai sictir SICTIR găozarii Dreaq….Va dați akm si bătăuși ? Pai a-ți bătut 2-3 covoare si va dați Amerik ? Haide-ți in ring pizdelor

  26. Eu zic sa va linistiti,fiecare trece prin perioade bune sau rele,oamenii se mai schimba, in plus nu au dat la nimeni in cap cum sa intamplat in ultima perioada in oras pistoale cutite scandaluri,incheiati ca deja a-ti luato razna.

  27. Problema romanilor…”mintea inchisa si gura larg deschisa”

  28. Ce mult va place sa comentati sub anonimat…daca aveti ceva de spus de ce nu o faceti ca si comentariu la postare…????

  29. Daca nu ai o fata sa te duci cu ea pe afara
    Sa iti produca banii culegand capsuni la bara
    Ramai s-o minti ca-i viata ta si c-o iei de nevasta
    Sa-ti cumpere masina sa-ti dea bani sa-ti iei o casa
    Te crezi mare mafiot ca ai o masina scumpa
    Dar fiecare piesa a ei e cate o noapte lunga
    Pierduta de femeia ta la hotel cu barbati
    Si acum vi in cartier sa pozezi ca bogati
    Despre viata de cartier atat va povestesc
    Am niste prieteni langa mine si vreau ca sa-i cresc
    Sa ii educ sa ii fac mari sa le fac alta soarta
    Sa-i fac oameni cu sange in c***e cum era odata
    Ca nici tata pe mama n-a bagat-o la produs
    A muncit m-a crescut si nu s-a facut de ras
    Asa ca voi astia care traiti dupa femei
    Pentru mine sunteti zero eu traiesc pe banii mei

  30. Acest ziar este un exemplu clar de fake news si sunt sigura ca la un moment dat veti plati pentru raul facut fara sa asteptati finalizarea anchetei.Ce a-ti demonstrat voi?Un cuplu sot si sotie care fac sex , ce inseamna asta pentru voi?Evaziune?Iar acesti culturisti sunt mai barbati decat a-ti fost voi vreodata , vibratorul se foloseste de ambii parteneri fie el gay sau straight.Daca un barbat foloseste un vibrator nu inseamna ca esti si gay.In timp ce voi beti un pahat cu apa ei se plimba prin lume si isi traiesc viata pe care si o doresc.Daca exista evaziune se va plati despagubirile dar voi cum veti face rost de bani pentru prejudiciul adus acestor oameni?

  31. Pt postacii din acest ziar =unde au fost gasite cele doua sacose acolo avea studio Treanta si gagicasa , nu Mita

  32. Puteti s-o sugeti frate? Moca daca pe bani nu vreti! Pai voi asta de lasati pe aici comentarii,sunteti mai rau ca ei frate! Si stiti de ce? Ptr ca,1 la mana fizicul nu va ajuta la nimic ,probabil sunteti niste jegosi ce mirositi de la o posta, dar in plus va roade invidia, 2la mana printre voi se afla si proxeneti care isi duc „marile doamne ” la cuc, 3 la mana romii care au vile peste vile si nu platesc taxe si au masini de zeci de mii de euro ,ei de ce nu sunt anchetati ptr evaziune fiscala,sa va scoata si ei bonuri ptr o țoala frurata,ptr un par in cap cand le dau strainilor ptr a le fura portofelele,ptr motoare de barci ș.a ! Pai ma jegosilor care sunteti romi astia care deranjeaza si fac scandaluri peste tot si se dau mari gongoi de ce nu ii interogati nene si pe ei?

  33. E chiar greu sa va dati seama ca cineva din politie a facut sa para ca vibratoarele alea au fost ale lui mita??!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: