VIDEO: Imagini de coșmar! Rușinea județului! Așa arată cel mai groaznic drum din Gorj


Nimeni nu credea că în județul Gorj mai poate exista și așa ceva. Disperarea unei întregi comunități a ajuns să se vadă de departe, în timp ce autoritățile locale nu au reușit încă să ia măsurile firești pentru îndreptarea lucrurilor. Un drum comunal din Samarinești a ajuns astfel să fie etichetat de localnici drept drumul groazei, o arteră pe care nu vrea să mai circule nimeni, dar care este legătura spre comuna Slivilești, dar și spre satele Larga, Băzăvani și Tirihoi. De altfel, viceprimarul cu atribuții de primar a introdus conducta de apă pe lângă această arteră, cum mai bine de o lună în urmă, dar ce a rămas în urma lucrărilor nu a mai îndreptat nimeni. Pe trei kilometri de drum se circulă astfel, în prag de iarnă, ca în Evul Mediu.

Imagini de coșmar ne-au parvenit din comuna Samarinești, condusă încă din umbră de fostul edil, Marian Ardeiu, îndepărtat din funcție urmare a unei sentințe judecătorești, acesta fiind declarat incompatibil, dar rămas la timonă ca și consilier personal al vicelui cu atribuții de primar, Gheorghe Jianu. Practic, tot Ardeiu a fost lăsat să-și bată joc în continuare de comună, deși în mandatele sale, trei la număr, nu a reușit să reabiliteze și să aducă în acest secol nici măcar drumul ce trece prin fața școliilor, două la număr, a căminului cultural și a dispensarului uman din comună. Nepăsarea lui Jianu și Ardeiu se vede de o poștă, pentru că ambii, în echipă, au pus umărul la bătaia de joc de care au parte localnicii din Samarinești, de ani buni.
În echipa dezastru a intrat și Bornăgel Narcis, fostul consilier personal al primarului Ardeiu, angajat administrator public al primăriei, care decide, împreună cu cei doi soarta localității.
Șocant este că liderii PSD Gorj închid ochii și tolerează actul administrativ făcut în dauna cetățenilor de respectivii, dorind să-i mențină și în continuare pe aceștia la cârma comunei. Asta cu atât mai mult cu cât PSD a câștigat alegerile la prezidențiale în această comună.

Disperare în Samarinești! Vine iarna..

Astfel, deși toate autoritățile locale au ajuns să bată monedă pe zeci de milioane de euro atrase prin fonduri europene, pe o infrastructură tot mai modernă, pe unde se poate circula ca în vestul Europei, la Samarinești nu există zbatere în acest sens. Deși cetățenii sunt nemulțumiți, votează în continuare pentru cei din fruntea primăriei, în timp ce se plâng că își rup mașinile în drumul deplorabil.
Artera blamată a ajuns sa fie un chin pentru toți cei care se aventurează prin gropi și șanțuri ca să ajungă la destinație. Acum drumul este plin de noroaie, iar la primul îngheț va fi jale. Măsurile lipsesc dar autoritățile social-democrate se pregătesc liniștite pentru sărbătorile de iarnă.


loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.