Mai mulţi cai au fost biciuiţi fără milă, la un bâlci din localitatea Godineşti, iar polițiștii s-au autosesizat și le-au făcut dosar penal bărbaților care au bătut animalele.
Caii au fost bătuţi fără milă şi obligaţi să care greutăţi, totul pentru ca proprietarii să arate cât de puternici sunt şi să obţină un preţ cât mai bun pe ei. La un moment dat, speriat, unul dintre animale a căzut peste căruţă şi a fost lovit în continuare de proprietarul supărat de pagubă. Din păcate, deși la scenele șocante au fost martori zeci de persoane, niciuna nu a intervenit să salveze caii.
Infracțiune
Oamenii legii fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de maltratarea sau schingiuirea animalelor. Pedeapsa pentru această infracțiune este de la trei luni la un an de închisoare sau amendă. „Poliţiştii efectuează cercetări pentru documentarea activităţii infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să înainteze dosarul cu propunerile legale“, a spus Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Prostie ca in bâlci la godinesti…mai rar gasesti ….
Posted by Ionut Otet on Saturday, August 1, 2015
o masa de dobitoci