VIDEO. Lider sindical din CEO, cercetat penal, după ce ȘI-A BĂTUT BUNICA: „Baba e o femeie NEBUNĂ!”. Polițiștii au emis ORDIN DE PROTECȚIE. Sindicalistul: „Plec când vrea p… mea!”

Vicepreședintele Sindicatului „Lignitul Oltenia”, Ciprian Daniel Nedelcu, este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și violență domestică, după ce, la jumătatea săptămânii trecute, și-a bătut bunica, în vârstă de 76 de ani.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, prin care s-a dispus ca bărbatul, de 33 de ani, să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de bunica sa.
Bătrâna a solicitat și judecătorilor să emită un document similar, Judecătoria Tg-Jiu urmând să dea, luni, 21 ianuarie, o soluție în acest caz.
Liderul sindical, spune, într-o postare pe facebook, că bunica sa e nebună, iar el nu a traumatizat-o.

Amenințată și agresată fizic

O femeie a anunțat, joi, poliția și a spus că mama sa, în vârstă de 76 de ani, din Rovinari, a fost agresată de propriul nepot, un bărbat de 33 de ani. Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a comunicat că, „din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că, în urmă cu o zi, femeia ar fi fost amenințată și agresată fizic de nepotul său, fapt ce a determinat-o să părăsească domiciliul, rămânând, pe timpul nopții, la o vecină”.
Bărbatul care și-a bătut și amenințat bunica este Ciprian Daniel Nedelcu, vicepreședintele Sindicatului ”Lignitul Oltenia”, un ins angajat la Termocentrala Rovinari, cel care, în primăvara anului trecut, pe când muncea la Cariera Roșia, a făcut, pentru câteva ore, greva foamei în fața sediului CEO din Tg-Jiu, declarând că a fost ”discriminat la salariu”.
După ce și-a petrecut noaptea prin vecini, bătrâna s-a întors acasă a doua zi, numai că a avut, din nou, un conflict verbal cu nepotul său, fiind amenințată cu acte de violență, iar polițiștii au găsit-o extrem de speriată.


Oamenii legii au deschis dosar penal, iar Ciprian Daniel Nedelcu este cercertat pentru comiterea infracţiunilor de amenințare și violenţă domestică. „Având în vedere faptul că victima se afla în stare vădită de panică, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, prin care s-a dispus ca bărbatul, de 33 de ani, să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de victimă, acesta luând la cunoștință restricțiile pe bază de semnătură”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.

„Eu nu o traumatizai pe a bătrână”

Într-o postare pe facebook, sindicalistul Nedelcu spune despre bunica sa că e o femeie nebună. ”Am baba, mama lui maica-mea, e o femeie nebună! (…) Lumea în Vîrț știe cine-i bunică-mea și ce face. Am ordin de restricție ca timp de cinci zile eu să nu intru în casă la Vîrț. Eu nu o traumatizai pe a bătrână, eu nu-i zisei nimic, nu i-am făcut nimic, îmi făcură ordin de protecție, eu nu pot să intru în casa mea”, a spus Nedelcu.
Bătrâna a cerut și judecătorilor să emită un ordin de protecție, după ce a fost agresată de nepotul sindicalist. Judecătoria Tg-Jiu va da o soluție în cauză, luni, 21 ianuarie a.c..
În postările sale din spațiul public, Nedelcu are, adesea, ieșiri necontrolate și folosește un limbaj injurios. Într-una dintre acestea afirma că pleacă când vrea el de la locul de muncă și nu-i e frică de nimeni, nici chiar de directorul Termocentralei Rovinari. ”Din termo nu-mi e frică de unul, să fie clar! Începând de la Pisc în jos nu mi-e frică de nimeni în termo! Nu aveți ce-mi face. Când vreau să plec, plec când vrea p… mea!”.


sursa video: https://www.facebook.com/groups/519720575074313/permalink/751520395227662/

 

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

4 comentarii

  1. Siguranță și încredere !!!

    Are dreptate omul ! Spune lucrurilor pe nume. Polițiștii să își facă datoria și să aducă probe,nu minciuni,că o știm cu toții ce le poate capul. Habar n-au sa scrie un proces verbal și sunt o adunătură de proști ce apară hoții,curvele și prostituatii. Sa vina cu probe ! Sa te ferească Dumnezeu de polițaiul prost și să ai probleme cu politia. Mint de îngheață apele și fabrica probe mincinoase. Fără de cei cu academia de politie tot respectul. Era o vorba la noi in târg…ba’tata daca nu te duce capul te fac milițian !!!

  2. Un bataus! Taran! La inchisoare cu el! Nu merita sa fie printre oameni!

    • In afara de baba pe cine a mai batut bolnavul ăsta?Iti spun eu,pe nimeni!Asta a fost luat de nu stiu cate ori cu salvarea și dus la psihiatrie,se poate verifica!

  3. Pe retardul asta cine l-a adus in termo la Rovinari? Dupa cum vorbeste este un analfabet tupeist, Asta-i ala care face poze pe la poarta 1? Daca nu are de lucru dati-l afara ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.