VIDEO | Roxana Vancea, înșelată de Bendeac

bendeac-si-vancea-cmk

Se iubesc de mai bine de un an, se afișează împreună în public, fac gesturi care trădează o relație de iubire, dar oficial nu formează un cuplu. Târgujianca Roxana Vancea și actorul Mihai Bendeac formează unul dintre cele mai nonconformiste cupluri din showbizul românesc, iar clipurile postate de aceștia pe paginile lor de socializare sunt dovada faptului că această relație este una foarte relaxată.

Mihai Bendeac a călcat din nou ,,strâmb” în relația cu Roxana Vancea. Totul a durat câteva zeci de secunde și a făcut parte dintr-o nouă scenetă realizată de cei doi iubiți. De această dată, actorul a jucat rolul unui bărbat care își înșală iubita și sunt surprinși de aceasta chiar în fapt. Astfel, în clip, Mihai Bendeac  este prins de Roxana Vancea în timp ce se sărută pasional cu o altă femeie, pe bancheta din spate a mașinii sale, într-o parcare subterană, moment în care actorul schimbă tactica și se preface că îi oferă primul ajutor domniței cu pricina. Clipul, numit ,,Ghid pentru bărbaţi – Să ai o ieşire din orice situați”, a adunat sute de like-uri și aprecieri pe pagina de socializare a actorului.

S-au filmat în timp ce făceau sex

În urmă cu câteva săptămâni, Mihai Bendeac a postat pe Facebook un alt clip, în care apărea tot alături de Roxana, în timp ce făceau sex. De fapt, cei doi mimau o partidă de sex între cocalari. În scena respectivă, Bendeac interpretează rolul unui cocalar, iar Vancea – pe cel al iubitei acestuia.

L-a iertat din dragoste

Roxana Vancea și Mihai Bendeac au apărut pentru prima dată ca iubiți în urmă cu aproximativ un an. De atunci, cei doi au fost surprinși în nenumărate rânduri în ipostaze care denotă că între ei este mai mult decât o simplă prietenie. Deși actorul susține că este un burlac convins, că nu intenționează să se căsătorească niciodată și că nu are o iubită oficială, fotografiile cu el și Roxana în care se sărută pasional spun altceva. Ba mai mult, din dragoste, târgujianca a fost dispusă să îi ierte iubitului său toate escapadele pe care le-a avut în ultima perioadă alături de diverse domnișoare.

loading...
Loading...

Citește și

Nuntă de aluminiu pentru o primăriță din Gorj

O primăriță din Gorj sărbătorește zece ani de căsnicie. Este vorba de edilul din Turceni, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: