Vizita ministrului Muncii, la Târgu-Jiu, AMÂNATĂ


Marius Budăi ar fi trebuit să ajungă, astăzi, la Gorj pentru a purta mai multe discuţii cu reprezentanții pensionarilor, ai Casei Județene de Pensii dar și cu sindicaliști din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe tema reducerii vârstei de pensionare.

Mihai Weber spune că unul din motivele amânării vizitei ministrului Muncii este acela că anumiți lideri sindicali au solicitat ca întâlnirea să fie reprogramată pentru că nu se află, în această perioadă, în județ. În plus, deputatul PSD afirmă că Marius Budăi nu va ajunge, astăzi, la Târgu-Jiu şi pentru că a fost prelungit programul parlamentarilor în Parlament, săptămâna viitoare fiind programată o sesiune extraordinară. „Câţiva lideri sindicali ne-au solicitat amânarea acestei vizite pentru săptămâna viitoare, pentru că în această perioadă nu se află în judeţ. De asemenea, a fost prelungit şi programul nostru, al parlamentarilor. Săptămâna viitoare, este programată o sesiune extraordinară. Am discutat cu domnul ministru şi, cel mai probabil, vizita, la Târgu-Jiu, va avea loc săptămâna viitoare, joi, sau vineri. Agenda vizitei, pe care am stabilit-o de la bun început, rămâne neschimbată”, a conchis preşedintele PSD Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Momente cutremurătoare! Fostul antrenor al echipei Pandurii Târgu-Jiu a făcut infarct în timpul meciului dintre Dinamo și Craiova

Eugen Neagoe, fostul antrenor al celor de la Pandurii Târgu-Jiu, a făcut infarct, duminică seara, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: