Vouchere de vacanță! Ce se întâmplă cu tichetele acordate bugetarilor în 2019

Autoritățile au decis să acorde vouchere de vacanță și în 2019, însă valoarea acestora va rămâne tot de 1450 de lei, întrucât acestea n-au fost indexate odată cu mărirea salariului minim pe economie. 

Astfel, în următorii doi ani de zile, bugetarii vor primi câte un tichet de vacanță în valoare de 1.450 de lei și primite vor putea fi folosite atât în țară, cât și în străinătate.

Legea nr. 165/2018 va intra în vigoare de la 01 ianuarie 2019. Aceasta reglementează tichetele de masă, tichetele de creșă, tichetele cadoul tichetele culturale și voucherele de vacanță. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 509 din data de 13 iulie 2018.

Cum pot fi folosite tichetele de vacanță în 2019: 

– cu vouchere de vacanță puteți lua alături pe oricine doriți, membru al familiei sau prieten.

– vă puteți acoperi orice cheltuială din concediul de odihnă, singura condiție fiind ca acesta să fie efectuat în România.

– valoarea maximă a voucherelor va fi egală cu șase salarii de bază minime brute.

– valoarea nominală permisă pentru fiecare voucher de vacanță pe suport de hârtie va fi multiplu de zece lei, dar nu mai mult de 100 de lei

Persoanele care beneficiază de vouchere de vacanță pot achiziționa servicii precum cazare, masă, transport, servicii de tratament și de agrement sau pachete turistice. Legea impune însă la folosirea voucherelor achiziționarea a cel puțin o noapte de cazare. Locațiile în care vor fi folosite voucherele trebuie să aibă autorizație / licență de la Autoritatea Națională pentru Turism.

sursa: a1.ro

loading...
Loading...

Citește și

Criminal englez prins la Cluj! Recompensa este de 50.000 de lire sterline

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul Investigații Criminale, ajutaţi de specialiştii Direcției Operațiuni …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.