Vreau să mă fac popă! Ca să devin un businessman de succes

Nu mă mai miră nimic legat de unii prelați jepcari ale căror afaceri de milioane de euro apar în clasamentele anuale ale BOR. Așa ziși mitropoliți sunt, de fapt, niște manageri ai unor businessuri extrem de profitabile. De la obiecte bisericești și până la sute de hectare de pădure sau hoteluri, toate acestea produc mulți bani pentru biserică. Mă întreb, uneori, când mai ajung printr-un astfel de loc, dacă n-am greșit stabilimentul și, în loc de lăcaș de rugăciune, am nimerit într-un butic „cu de toate” care comercializează tămâie și păstrăv afumat ambalat în celofan, la tarabă.

Deci, nu mă miră nici că Mitropolia Olteniei și-a deschis firmă de pompe funebre și catering și face concurență acerbă firmelor de profil. Era și cazul. Reclamă pe pereții bisericilor, popii, agenți de marketing, bucătăria în subsolul Protoieriei.

Maine-poimâine va trebui să scoatem 10 lei pentru o linguriță de împărtășanie ori să cumpărăm anafură glazurată din noul market din clopotniță. Ptiu, drace!

Nu vreau să scriu acum despre păcatele unor preoți, le am eu pe ale mele, dar, totuși, mă întreb ce-o fi în sufletul lor când întind mâna după bani la familia care și-a băgat o ființă dragă în groapă? Și aș mai întreba ceva: afacerile bisericești le controlează cineva? Deocamdată n-am auzit de vreun control la hotelurile mănăstirilor și nici la firma de pompe funebre și catering. Oricum, cică vor să-și diversifice serviciile și vor prepara și pentru nunți și tăieri de moț. N-ar fi de mirare ca maeștrii cofetari să greșească comenzile și să trimită un tort la înmormântare, sau în cel mai fericit caz o colivă cu etaj, învelită în marțipan.

Am crescut în poala bunicii și mi-a insuflat cumva dragostea de Dumnezeu. Ba, la un moment dat, îmi trecuse prin cap să mă fac popă. Îmi mai vine câteodată să dau la Teologie și la 42 de ani. Acum chiar mă gândesc serios la chestia asta, e singurul mod de a cunoaște succesul în afaceri.

loading...
Loading...

Citește și

Muie, muie dar cu ce?

Prostia m-a copleșit și nu prostia în sine ci numărul minților care o produc? Muia …

3 comentarii

  1. Fa-te popa , manc-ti-as ! Ma iei pe mine dascal , sa merg in urma lu’ talica sa-ti car plasa cu colaci !

  2. In toate articolele din mass-media observ o critica acida impotriva preotilor, ceea ce nu mi se pare corect. Preotii in BOR sint ca niste curele de transmisie, ei transmit populatiei ceea ce primesc de la centru. Centrele episcopale , mitropolitane i-au transformat in manegeri ca sa nu spun agenti fiscali, in alte cuvinte preotii BOR pot fi orice numai pastori nu mai sint, dar asata nu-i vina lor. Niciodata BOR n-a fost mai bogata ca in zilele noastre dar seaca pe interior

  3. Ma uit cu înfrigurare la bieții români neștiutori de carte și care doresc să atragă atenția cu orice preț. Prețul este acela că dau cu toată mizeria din sufletul lor la suprafață! … Si ne mai întrebăm de ce societatea noastră este așa cum este!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.