duminică , 23 februarie 2020 - 16:31

Vremea se răcește drastic! Zonele în care începe să ningă și în care sunt anunțate minus 19 grade Celsius

Următoarele zile aduc burniță, fulguieli, polei și temperaturi scăzute în mai multe zone din țară. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra, însă, în depresiunile intramontane, unde vor fi minus 19 grade.

Potrivit Administrației Naționale de Meterologie (ANM), sâmbătă, în regiunile sudice și estice, nebulozitatea joasă și ceața va persista, dar va fi însoțită și de burniță ori fulguieli, fiind condiții pentru depuneri înghețate.

În restul ţării, cerul va fi variabil, iar ceaţa va fi prezentă pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni până în jurul a -16 grade.

În Bucureşti, cerul va avea înnorări şi mai ales dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură. Trecător vor fi condiţii pentru fulguieli sau burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad.

Duminică, în schimb, vremea va fi închisă, atât în regiunile din Dobrogea, Moldova, Muntenia, dar și în cea mai mare parte din Oltenia, Banat și zonele depresionare, zone în care se vor semnala înnorări persistente şi local, mai ales la începutul zilei, ceaţă; pe spaţii mici vor fi precipitaţii slabe mixte şi izolat depuneri îngheţate (cu precădere dimineaţa şi noaptea).

În aceste condiţii, valorile diurne ale temperaturii aerului se vor situa în jurul celor climatologic specifice pentru a doua jumătate a lunii ianuarie. În celelalte regiuni, cerul va fi parţial noros, ceaţa se va semnala pe arii restrânse în orele dimineţii, iar maximele termice vor fi în marea lor majoritate mai ridicate decât cele normale ale datei. Vântul va fi moderat la munte şi în Dobrogea, chiar cu intensificări pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre, în timp ce în restul ţării va sufla slab. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -19 grade în depresiunile intramontane şi 0 grade pe litoral, potrivit Adevărul.

În București, însă, la începutul zilei, vremea va fi închisă și vor exista condiții de burniță ori fulguială. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

sursa: a1.ro

Loading...

Citește și

Alertă meteo! Cod galben și portocaliu până luni seara. Cod roșu la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben şi unul portocaliu de vânt în 27 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.