Zeci de poliţişti au donat sânge! Ce vor face cu tichetele de masă


Mai mulţi angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj au donat sânge marți și au decis ca bonurile de masă primite în schimb să fie folosite pentru a cumpăra alimente pentru persoanele cu posibilităţi financiare reduse, în pragul sărbătorilor de iarnă.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, împreună cu Sindicatul EUROPOL, filiala Dolj şi cu sprijinul Centrului Medical Dolj al MAI, au organizat o activitate de donare de sânge la care au participat 70 de poliţişti. Activitatea a fost supervizată de personal medical de specialitate, de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Dolj.
Având în vedere nevoia constantă de donatori, poliţiştii au decis să facă un gest de omenie, bucurându-se la gândul că pot salva o viaţă. De asemenea, bonurile valorice primite ca urmare a acestei activităţi vor fi folosite pentru a cumpăra alimente şi alte produse pentru persoane cu posibilităţi financiare reduse, având în vedere şi faptul că se apropie sărbătorile de iarnă.
Acțiunile umanitare ale poliţiştilor doljeni vor continua, iar prin acestă activitate oamenii legii îi încurajează pe toți cei care au posibilitatea să doneze sânge să facă acest gest pentru semenii noștri aflaţi în suferinţă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Dolj.

loading...
Loading...

Citește și

Incendiu izbucnit, de la o lumânare, la o casă din Țicleni

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la acoperișul unei case, pe strada Petroliștilor din orașul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.