Ziariștii din Târgu Jiu comentează AICI despre Antena 3, libertatea presei și solidaritatea breslei

miting-8

Câțiva dintre oamenii de presă din municipiu au avut amabilitatea să comenteze, în Gorj Domino, ceea ce se întâmplă de câteva zile cu jurnaliștii celui mai important trust de presă din România. Evident, părerile au fost împărțite și spuse fără teamă, așa cum este firesc să se întâmple într-o țară normală. Prin urmare, gândurile jurnaliștilor autohtoni, vă sunt redate în cele ce urmează.

miting-1

Antena 1 şi Antena 3 sunt posturi de televiziune puternice, care vor rezista şocului produs prin confiscarea sediilor în care îşi desfăşoară activitatea. Cred că vor fi zone politice şi media care vor încerca să profite de greutăţile prin care trece trustul Intact şi tocmai de aceea este nevoie de o solidarizare a telespectatorilor şi nu numai, în măsura în care presiunile vor afecta în mod direct activitatea jurnaliştilor. Chiar dacă solidaritatea de altădată a jurnaliştilor a fost distrusă prin faptul că ziariştii şi-au asumat bătălii politice, cred că breasla va reacţiona dacă activitatea jurnaliştilor de la Antena 1 şi Antena 3 va avea de suferit, dar sper să nu se ajungă aici. Orice tip de presiune asupra presei trebuie sancţionată de toţi ziariştii.
Roxana Stoian, Pandurul
Aducând artificial în atenţia publică o aşa-zisă confiscare a postului de televiziune, de fapt, angajaţii Antena3 continuă propaganda politică mai abitir decât au făcut-o până în ziua condamnării turnătorului Felix. Încarcerarea patronului lor le-a făcut pe vedetele Antena 3 (că sunt doar vedete de televiziune, în niciun caz jurnalişti) să se autovictimizeze mai mult decât era cazul. Confiscarea clădirilor în care funcţionează trustul nu e tot una cu confiscarea sau închiderea televiziunilor care îşi desfăşoară activitatea în acele imobile, aşa că lupta pentru libertatea de exprimare e una falsă. Nu voi fi niciodată de acord cu închiderea unei televiziuni sau a vreunui ziar şi voi reacţiona de fiecare dată. La fel voi face şi atunci când voi sesiza acţiuni de a pune pumnul în gură jurnaliştilor. Deocamdată, în acest caz, nu e vorba de „sugrumarea presei independente”, cum afirma Gâdea, ci doar de o autovictimizare exacerbată.
Claudiu Matei, Scandal de Gorj

miting-4

Ce se întâmplă în ultima vreme în România este apocaliptic prin faptul că românii nu mai sunt solidari cu ei înșiși. Nu avem democrație în care să funcționeze principiul meritocrației și, prin urmare, ne mișcăm asimptomatic (vorba lui Țuțea) între prostie și idioțenie. Nici presă nu mai avem. Ea, presa, de multă vreme s-a împărțit în două: presa lui Băsescu și presa antibăsistă. Deontologia pentru ziariști a devenit, într-un fel, ca moralitatea pentru curve. Uneori, când termin mai devreme de dat la găini și mai prind emisiuni politice pe la TV, am senzația că ziariștii sunt mai mult decât militanți, activiști pentru un partid sau altul. Deocamdată, te împușcă cu adjective, dar, repet, România, din păcate, nu mai are gazetari, prin urmare, nici presă. Poate fi și asta o cauză pentru care societatea noastră se află într-un proces de descompunere continuă. Gazetar sau nu, constat cu dezamăgire că oamenii nu mai au principii, rațiune și bun simț. Au un singur reper: să moară ăia! Așa, meteoric, mai apare câte un SF-ist cum este C.T. Popescu, despre care mereu nu știu ce să cred. Fie este un arhaic de lună plină, fie un contemporan frustrat, răutăcios, care simte nevoia să mânuiască pixul, ori verbul, ca pe un buzdugan. Din nefericire pentru el, tot timpul prinde buzduganul de măciulie, reușind astfel să se autoflageleze prin lovituri maniacal repetate în scăfârlia pe care, uneori, îmi vine să cred  că o ține la frigider. Nu există presă. Un exemplu sunteți chiar voi. Mâncați prea mult și prea des din palma PSD-ului. Cârciumaru a reușit să omoare, ce-i drept – frumos, dar, totuși, să omoare orașul.
Costin Crețu, editorialist
Dacă, cel puțin în ultimii ani, Traian Băsescu a devenit un pericol pentru siguranța națională, iată că jalnicul, dar și complet iresponsabilul președinte al României a devenit periculos și pentru drepturile fundamentale ale omului. Pentru mine nu există nicio îndoială că ceea ce se întâmplă acum cu Antenele reprezintă o execuție publică ordonată de Traian Băsescu și pusă în aplicare de justiția din România, care-i execută dispozițiile fără crâcnire. Îmi este scârbă de organismele europene care au susținut, ani de zile, un asemenea individ. Europa ne-a lăsat o dată, în trecut,  pe mâna rușilor ,iar în ultimii ani, pe mâna lui Băsescu. Asta mă face să mă îndoiesc serios de valorile europene. Acum, mai mult ca oricând, oamenii trebuie să înțeleagă că înlăturarea pe căi constituționale a lui Traian Băsescu și a odiosului său sistem este absolut necesară.
Sorin Călugărița, Obiectiv
„Le mulțumim tuturor celor care au venit la plimbarea de la parcul Coloanei fără Sfârșit. Nu a existat o mediatizare a acțiunilor noastre pe plan local, se știa doar de plimbarea de la București. Au venit peste 200 de oameni aici și ne motivează să mergem mai departe și ne dă încredere! Antenele trebuie să meargă bine. Acest moment este unul de cumpănă pentru Antene. Colegii mei de la București se așteaptă să vină cineva de la doamna Kovesi să pună sechestru. Să ieși cu televiziunea în stradă nu este ușor. Nu se știe încă dacă ne vor lăsa să stăm în chirie în acel sediu. (…) Antena 3 nu avea niciun fel de legătură cu dosarul ICA. (…) Îmi doresc ca libertatea presei să existe. Intervin foarte multe probleme în momentul de față… nu se știe dacă doamna Kovesi ne va lăsa să stăm în chirie la București. Cred că asta s-a dorit, ca Antena 3 să fie închisă. Antena 3 a făcut multe dezvăluiri legate chiar de fratele președintelui.
Gabriela Mladin, Antena 1, Antena 3

miting-10-mladin

Aproximativ 200 de oameni au făcut mișcare în parcul de la Coloana Infinitului, solidarizându-se cu jurnaliștii de la Antena 3 și Antena 1

Susţinătorii postului de televiziune Antena 3 au fost invitați la plimbare, în Parcul Coloanei Infinitului din Târgu-Jiu, aseară, în jur de 200 de persoane venind în acest colț al orașului. Plimbarea cetățenilor din Târgu Jiu a avut loc la aceeași oră ca şi în Capitală, acolo unde vedetele postului de televiziune Antena 3 și Antena 1 au ieșit  să facă „mişcare” în faţa Palatului Cotroceni. Demn de remarcat că la Coloana fără Sfârșit au venit persoane în vârstă, dar și tineri neînregimentați politic, aceștia din urmă, solidarizându-se într-o manieră firească, cu jurnaliștii trustului de presă Intact, susținând astfel ideea de libertate a presei.

loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

2 comentarii

  1. mai mult de 100 de oameni nu au fost…de ce va place sa inmultiti?
    va felicit ca ati mers in parc sa aparati un securist care si-a tradat propria familie.

  2. ai dreptate costin cretu…nu mai este jurnalism…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: