ZVONURI: DIRECTOR din CEO și LIDER sindical, CANDIDAȚI la localele din 2020


Minerii din zona Motru vorbesc despre o candidatură a directorului Carierei Roșiuța, Constantin David, din partea PSD la primărie și de intrarea în cursa pentru un post de deputat a liderului sindical Nelu Roșca.

Constantin David nu vrea să comenteze prea mult pe marginea speculațiilor apărute. Directorul Carierei Lupoaia spune însă că PSD va realiza un sondaj la Motru pentru desemnarea candidatului la primărie în 2020 și că este inclus în studiul sociologic. „Nu vreau să comentez prea multe, pentru că lucrurile sunt urâte, lumea este rea. O să discutăm după Paști. Se va face un sondaj de opinie care va fi realizat de conducerea partidului de la nivel central. În acest sondaj vor fi incluși mai mulți candidați. Cel mai bine plasat probabil că va fi lansat în cursă. Am fost și inclus în acest sondaj alături de mai mulți colegi. Nu vreau să vă ofer mai multe amănunte. Sunt director la Cariera Roșiuța, îmi văd până atunci de problemele de producție. Știți că sunt destule probleme la Complexul Energetic Oltenia. Trebuie să ne asigurăm stocurile de cărbune înainte de Paști”, a declarat Constantin David.

Roșca: NU candidez, nu fac politică

Nelu Roșca neagă că s-ar fi gândit la o candidatură la alegerile parlamentare din 2020. Cel mai important lider sindical din zona Motru spune răspicat că nu vrea să facă politică. „Am spus clar în spațiul public că nu candidez, nu fac politică. Din poziția de președinte al Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța am colaborat cu politicul pentru a obține modificările legislative care să aducă reducerea vârstei de pensionare pentru angajații CE Oltenia care lucrează în condiții deosebite. Nu mă gândesc la nicio candidatură. Roșca nu face politică. Am văzut că în spațiul public promovează idioții din mediul sindical această discuție. Trebuie să inventeze subiecte pentru a avea ce comenta”, a conchis președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța.

loading...
Loading...

Citește și

CEO, în BLOCAJ total, la nivel decizional! Vezi ce anume a determinat această situație la vârful companiei energetice!

Situație fără precedent la CE Oltenia, după ce Oficiul Regitrului Comerțului a amânat validarea mandatelor …

2 comentarii

  1. din partea psd o sa candideze alin iacob

  2. Fereasca Dumnezeu !”Doamne ocroteste-i pe romani” si da-le minte ca sa se fereasca de prosti…!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: